Rușii au furat din Ucraina mașini agricole în valoare de 5 milioane de dolari. Ce s-a întâmplat când le-au trimis acasă

Data actualizării: Data publicării:
combina agricola john deere
Combinele agricole de ultimă generație pot fi urmărite prin GPS și blocate de la distanță Foto: Profimedia Images

Trupele rusești din orașul ocupat Melitopol au furat toate echipamentele de la o reprezentanță de mașini agricole și le-au trimis în Cecenia, potrivit unui om de afaceri ucrainean din zonă. Însă, după o călătorie de peste 1.000 de kilometri, hoții au constatat că niciunul dintre echipamente nu putea fi folosit. Mașinile agricole, de înaltă tehnologie, fuseseră blocate de la distanță, relatează CNN.

În ultimele câteva săptămâni, au existat tot mai multe relatări că soldații ruși fură echipamente agricole, cereale și chiar materiale de construcții, dincolo de obișnuita „pradă” pe care și-o iau din locuințele oamenilor. Dar cazul jafului din Melitopol de la un dealer de mașini agricole John Deere (companie americană, unul dintre cei mai mari producători de mașini agricole din lume - n.r.) arată că este o practică din ce în ce mai bine organizată, fiind folosite vehiculele militare rusești pentru ca echipamentele să fie trimise în Rusia.

CNN a aflat că echipamentul sustras de la dealerul Agrotek din Melitopol, oraș care a fost ocupat de forțele rusești la începutul lunii martie, însumează în total aproape 5 milioane de dolari, în condițiile în care numai combinele de recoltat valorează 300.000 de dolari fiecare.

Sursa CNN, care pentru propria siguranță a cerut păstrarea anonimatului, a povestit că mai întâi au fost confiscate două combine de recoltat, un tractor și o semănătoare. Dar în următoarele câteva săptămâni, toate celelalte mașini au fost ridicate: în total, 27 de utilaje agricole.  Camerele de luat vederi au surprins momentul în care echipamentele erau încărcate într-un camion cu platformă, aparent militar, care avea pe el litera „Z” vopsită cu alb.

Pe de altă parte, sursa CNN a relatat că hoții din rândul trupelor rusești păreau să facă parte din grupări rivale: unii veneau dimineața, alții veneau seara.

Utilaje monitorizate prin GPS

O parte din utilaje au fost duse într-un sat din apropiere, dar alte mașini au fost trimise într-o lungă călătorie, spre Cecenia, la peste 1.000 de kilometri distanță.  Datorită sofisticării utilajelor, care sunt echipate cu GPS, a fost posibilă urmărirea deplasării lor. Ultima locație indicată a fost localitatea Zahan-Iurt din Cecenia.

Însă echipamentele transportate în Cecenia, printre care se numărau și combine de recoltat, pot fi controlate de la distanță. „Când invadatorii s-au urcat, în Cecenia, la volanul combinelor furate, și-au dat seama că nici măcar nu le puteau porni, pentru că vehiculele erau blocate de la distanță”, a declarat sursa CNN.

Așa că echipamentele agricole furate par să lâncezească deocamdată la o fermă de lângă Groznîi.  Sursa CNN spune însă că hoții par să fi găsit în Rusia specialiști care încearcă să „spargă” protecția echipamentelor.  „Dacă vor vinde combinele, fie numai pentru piese de schimb, tot vor câștiga ceva bani”, a spus contactul CNN.

Alte surse din regiunea Melitopol spun că furturile comise de unitățile militare rusești s-au extins la grânele ținute în silozuri, într-o regiune care produce sute de mii de tone de cereale pe an.
O sursă a declarat pentru CNN că rușii le propun fermierilor locali să împartă profiturile pe jumătate.

Fermierii care încearcă să lucreze în zonele ocupate de trupele rusești nu își pot transporta însă produsele. Nu funcționează niciun elevator, niciunul dintre porturi nu e funcțional și nu poți transporta nicăieri cereale din teritoriul ocupat, așa că forțele rusești s-au făcut pur și simplu stăpâne peste recolte, le fură și le duc în Crimeea, a relatat sursa CNN. 

Săptămâna trecută, primarul din Melitopol a postat o înregistrare video care arată un convoi de camioane care pleacă din Melitopol și care pare încărcat cu cereale. „Avem dovezi clare că au descărcat cereale din silozul orașului Melitopol”, a declarat primarul pentru CNN.

Cerealele, o miză în război

În ciuda acestor realități, Ministerul rus al Apărării susține că Ucraina exportă masiv cereale în România, iar pe drumul de întoarcere sunt aduse la schimb arme și muniții străine. Este cea mai nouă teză susținută de propaganda de la Moscova pentru a incrimina România că se implică în înarmarea Ucrainei. Potrivit Moscovei, Ucraina a organizat exporturi masive de cereale, porumb, plante oleaginoase și animale de fermă către România, pe cale rutieră și feroviară, precum și cu barje din portul Izmail, de-a lungul Dunării. Mai mult, rușii au și făcut și calcule: ar fi fost exportate astfel nu mai puțin de 20 de milioane de tone de marfă. Iar la întoarcere, în schimbul produselor, sunt aduse în Ucraina arme și muniții străine, potrivit Ministerului rus al Apărării. Surse oficiale din Ministerul român al Apărării au declarat pentru Digi24 că acuzațiile sunt „o denaturare grosolană a realității”.

Pe de altă parte, Ucraina a acuzat săptămâna trecută Rusia că a furat cereale din teritoriile pe care l-a ocupat, un act despre care a spus că a sporit amenințarea la adresa securității alimentare globale, pe fondul întreruperii însămânțărilor de primăvară și al blocării porturilor ucrainene.

Biroul procurorului general ucrainean a declarat că a deschis un dosar penal privind acuzații potrivit cărora soldații ruși, amenințând cu violența, ar fi sustras, la 26 aprilie, 61 de tone de grâu de la o întreprindere agricolă din regiunea Zaporojia, din sudul Ucrainei.

Întrebat în legătură cu acuzațiile, Kremlinul a declarat că nu are informații în acest sens.

Potrivit datelor Consiliului Internațional al Cerealelor, Ucraina a fost al patrulea cel mai mare exportator de cereale din lume în sezonul 2020-2021, vânzând 44,7 milioane de tone în străinătate. Volumul exporturilor a scăzut brusc de la invazia rusă.

„Prin acțiunile sale ilegale, Rusia jefuiește nu doar Ucraina, ci și consumatorii din străinătate. Organizația Națiunilor Unite estimează că aproximativ 1,7 miliarde de oameni s-ar putea confrunta cu sărăcia și foametea din cauza întreruperilor alimentare ca urmare a unui război la scară largă purtat de Rusia împotriva Ucrainei”, a declarat Ministerul ucrainean de Externe.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri