Legile halucinante promulgate de Vladimir Putin. Cum ești declarat spion dacă distribui conținut din presa străină

Data actualizării: Data publicării:
French President Francois Hollande Receives Vladimir Putin, Russian President At Elysee Palace
Sursa: Thierry Chesnot/Getty Images)

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat luni două legi controversate. Una dintre ele permite extinderea statutului de „agent străin” la jurnaliştii şi internauţii care primesc fonduri din străinătate, iar cealaltă, denumită „legea împotriva Apple”, are scopul de a scoate de pe piața din Rusia dispozitivele electronice care nu au preinstalate aplicații aprobate de Guvernul de la Moscova.

Ambele texte de lege au fost denunţat de organizaţiile de apărare a drepturilor omului, informează agenția France Presse, citată de Mediafax și Agerpres.

Legea care extinde statutul de „agent străin” la persoane fizice

Apărătorii pentru drepturile omului văd în această lege, votată la sfârşitul lunii noiembrie de către Parlament, un risc suplimentar de cenzură şi de ameninţări la libertatea de expresie.

Potrivit legii, toate materialele publicate de persoane care primesc fonduri din străinătate vor fi etichetate ca fiind distribuite de un agent străin. Legea mai afirmă că orice persoană care distribuie conţinut media străin poate fi etichetat ca agent străin.

Grupurile de protecţia omului şi alte organizaţii desemnate de Ministerul rus al Justiţei drept agenţi străini pot fi verificate pe loc.

Legea rusească mai cere aşa-numiţilor agenţi străini să prezinte rapoarte regulate referitoare la finanţarea şi obiectivele lor, modul în care îşi cheltuiesc banii şi de cine sunt conduşi.

Nouă organizaţii neguvernamentale din domeniul drepturilor omului, între care Amnesty International şi Reporteri fără Frontiere, şi-au exprimat îngrijorarea că aceste amendamente i-ar putea viza nu doar pe jurnalişti, ci pe toţi bloggerii şi internauţii care beneficiază de burse, finanţări sau venituri de la media în cauză.

„Va deveni un instrument puternic pentru a reduce la tăcere vocea opoziţiei”, au denunţat organizaţiile neguvernamentale respective într-un comunicat publicat luna trecută.

Termenul de „agent străin” era aplicat în epoca stalinistă opozanţilor reali sau prezumtivi, apoi a fost utilizată în anii 1970-1980 pentru a-i desemna pe disidenţi, acuzaţi că ar fi în solda Occidentului.

Putin a promulgat și „legea împotriva Apple”

Preşedintele Vladimir Putin a promulgat și legea care interzice vânzarea în Rusia a dispozitivelor electronice, inclusiv telefoane inteligente şi calculatoare, care nu au preinstalate aplicaţii şi programe aprobate de Guvernul de la Moscova, informează The Moscow Times.

Măsurile, care vor intra în vigoare în iulie 2020, vor forţa companiile din domeniul IT să preinstaleze aplicaţii ruseşti pe dispozitivele comercializate pe piaţa din Rusia.

Legea, cunoscută şi ca „legea împotriva Apple” din cauza refuzului companiei americane de a vinde produse cu aplicaţii terţe preinstalate, a fost promulgată luni de preşedintele Vladimir Putin, după ce anterior a fost aprobată de Parlamentul Rusiei.

Susţinătorii legii susţin că măsura va proteja consumatorii ruşi şi va susţine industria de tehnologie din Rusia în faţa competiţiei incorecte din partea companiilor occidentale.

Guvernul de la Moscova urmează să întocmească o listă cu dispozitivele care vor fi vizate de lege, despre care se crede că va include telefoane mobile, calculatoare, tablete şi televizoare inteligente.

Companiile care nu respectă această lege vor putea fi sancţionate cu o amendă de până la 3.100 dolari.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...