Un incident a avut loc în timpul unei manevre premergătoare aselenizării sondei ruseşti Luna-25

Data actualizării: Data publicării:
modul aslenizare luna-25
Un incident a avut loc în timpul unei manevre premergătoare aselenizării sondei ruseşti Luna-25. Foto: Profimedia

Un incident a avut loc sâmbătă în timpul unei manevre premergătoare aselenizării sondei ruseşti Luna-25, potrivit agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, care a precizat că analizează în prezent situaţia, relatează AFP.

„La ora 14:10, a fost emis un impuls pentru a transfera sonda pe orbita de preaselenizare. În timpul operaţiunii, a apărut o situaţie de urgenţă la bordul staţiei automate (lunare), care nu a permis efectuarea manevrei cu parametrii specificaţi”, a explicat agenţia rusă într-un comunicat.

Prima sondă lunară rusească lansată în aproape 50 de ani, Luna-25 a fost plasată cu succes pe orbita lunară miercuri, după ce a decolat din Extremul Orient rus în noaptea de 10 spre 11 august.

În comunicatul său de presă, Roscosmos nu a precizat sâmbătă dacă acest incident va întârzia aselenizarea sondei, prevăzută pentru luni, la nord de craterul Boguslavsky, la Polul Sud lunar.

De asemenea, agenţia rusă nu a oferit alte detalii despre circumstanţele în care s-a produs această problemă tehnică, subliniază AFP, citată de News.ro.

În iunie anul trecut, şeful Roscosmos, Iuri Borissov, a recunoscut în faţa preşedintelui Vladimir Putin că misiunea Luna-25 este „riscantă”.

„Probabilitatea de reuşită pentru astfel de misiuni este estimată la aproximativ 70%”, a spus el despre sonda care cântăreşte aproape 800 de kilograme.

Misiunea este menită să dea un nou impuls sectorului spaţial rusesc, care se confruntă de ani de zile cu probleme de finanţare şi scandaluri de corupţie, iar acum este izolat din cauza conflictului din Ucraina.

La rândul său, Vladimir Putin a promis că va continua programul spaţial rusesc în ciuda dificultăţilor din acest sector, luând ca exemplu trimiterea primului om în spaţiu de către URSS în contextul tensionat al anului 1961, în plin Război Rece.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Au montat o cameră ascunsă în apartamentul unde erau cazați în vacanță. Ce au descoperit că făcea personalul...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani