Summitul BRICS: Xi Jinping apără prietenia „de neclintit” a Chinei cu Rusia, în ciuda situaţiei internaţionale tulburi

Data actualizării: Data publicării:
xi jonping da noroc cu vladimir putin
Xi Jinping și Vladimir Putin, la summitul BRICS 2024. Foto: Profimedia

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a apărat marţi prietenia „de neclintit” cu Rusia, în pofida situaţiei internaţionale agitate, la întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, în cadrul summitului grupului BRICS, informează EFE.

„Situaţia internaţională trece prin schimbări şi turbulenţe importante, dar asta nu poate diminua convingerea mea în alegerea strategică neclintită a celor două ţări”, a declarat Xi Jinping la începutul summitului care are loc în oraşul rus Kazan.

Preşedintele chinez a subliniat că, în pofida transformărilor tectonice fără precedent în ultimele secole, prietenia profundă dintre chinezi şi ruşi şi simţul datoriei lor ca mari puteri rămân „inalterabile”.

Xi i-a mulţumit lui Putin pentru invitaţia de a vizita capitala tătară şi a reamintit că este a treia întâlnire pe care cei doi lideri o au în acest an, notează EFE, citată de Agerpres.

El a subliniat, de asemenea, că Rusia şi China au sărbătorit recent 75 de ani de relaţii bilaterale diplomatice.

„Am luat calea cea corectă pentru a construi relaţii între marile puteri pe principiile nealinierii, neconfruntării şi de a nu fi îndreptaţi împotriva ţărilor terţe”, a spus Xi Jinping.

Preşedintele chinez a subliniat, de asemenea, că BRICS este una din cele mai importante platforme de promovare a unei noi ordini mondiale multipolare. Şi, în acest sens, a subliniat importanţa mare pe care o va avea summitul, în condiţiile în care este primul după aderarea Egiptului, Iranului, Emiratelor Arabe Unite şi Etiopiei.

Preşedintele Vladimir Putin a subliniat că relaţiile strategice cu China sunt un „exemplu” pentru toate ţările deoarece au un caracter reciproc avantajos şi nu sunt conjuncturale.

„Cooperarea ruso-chineză în afacerile mondiale este unul din factorii stabilizatori pe arena internaţională. Intenţionăm să continuăm extinderea cooperării în toate platformele internaţionale cu scopul de a garanta securitatea globală şi o ordine mondială justă”, a declarat şeful statului rus.

Preşedintele Vladimir Putin va prezida marţi seara un dineu la Kazan, la care vor fi prezenţi liderii celor nouă ţări membre ale BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Iran, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Etiopia), precum şi reprezentanţii a 20 de state interesate să se alăture grupului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E obligatoriu pentru asociaţia de proprietari! Locatarii habar nu au de acest drept, este vorba despre bani
Digi FM
Actorul Marius Manole, luat cu Salvarea de pe scenă din cauza epuizării: „Făceam niște abuzuri”
Pro FM
Grammy 2025. Șapte momente de neuitat de la gală. Cine sunt artiștii care au stârnit ample controverse (FOTO...
Film Now
Adevărul a ieșit la iveală după zeci de ani. Robert De Niro a fost interesat de Whitney Houston: „Era...
Adevarul
Alimentul care conține de două ori mai mult potasiu decât o banană, prea puțin consumat în România
Newsweek
Ajutorul la pensie de 2.000 lei promis de Guvern nu va putea fi plătit. 3 experți, avertisment dur
Digi FM
O româncă întoarsă acasă, după cinci ani petrecuți în Anglia, uimită de ce a găsit în țară: „Să nu mai...
Digi World
1 din 10 români suferă de diabet. Simptomele pe care le au copiii nediagnosticați încă
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
Un actor cvasinecunoscut, noul preferat pentru a deveni James Bond în locul lui Daniel Craig. E scoțian și...
UTV
Bianca Censori, goală pe covorul roșu la Grammy. Vezi apariția scandaloasă alături de Kanye West care a șocat...