Soțiile soldaților ruși îl acuză pe Putin că este „regele șobolanilor”, după ce FSB a amenințat că îi va trimite pe soții lor la moarte

Data publicării:
Vladimir Putin
„De ce avem nevoie de un președinte care se preface că noi nu existăm? Care trăiește doar la televiziunea aflată complet sub controlul său?” au scris soțiile soldaților ruși pe Telegram. Foto: Profimedia Images

Soțiile soldaților ruși trimiși pe frontul din Ucraina au acuzat serviciul de securitate al Rusiei (FSB) că îi forțează pe soții lor să mintă despre condițiile cu care se confruntă în război, numindu-l pe Putin un „laș” și „regele șobolanilor”, potrivit The Times.

Rusoaicele susțin că FSB i-a amenințat pe partenerii lor că vor fi trimiși la moarte dacă se opun ordinelor, conform informațiilor obținute de The Times pe un canal de Telegram al membrilor de familie ai soldaților ruși, numit „Calea spre casă”.

Într-o postare pe acest canal se menționează că FSB i-a interogat pe soții activistelor din grup și le-au confiscat telefoanele mobile până când aceștia nu vor oferi „informații despre soțiile lor”. Ofițerii FSB au cerut, de asemenea, ca soldații să își facă soțiile „să tacă din gură”, potrivit postării de pe Telegram.

„Au urmat apoi amenințări precum 'înregistrează un videoclip în care spui că totul e pe placul tău aici sau te trimitem într-un asalt fără bilet de întoarcere'”, continuă postarea.

Grupul susține că ținerea cu forța a soldaților pe linia frontului pe termen nelimitat încalcă legea în Rusia și luptă pentru ca aceștia să fie aduși înapoi acasă.

„Cine este regele nostru al șobolanilor?”

Membrii grupului l-au bombardat pe Vladimir Putin cu întrebări legate de întoarcerea soților lor de pe front în timpul conferinței de presă pe care președintele rus o susține, în mod normal, în fiecare an. Ba mai mult, aceștia au încercat chiar să organizeze proteste.

„De ce avem nevoie de un președinte care se preface că noi nu existăm? Care trăiește doar la televiziunea se află complet sub controlul său?” continuă mesajul postat pe Telegram. „Acestea sunt metodele evidente ale lașilor și șobolanilor. Și cine este regele nostru al șobolanilor?”

În ciuda pericolelor la care se expun rudele soldaților ruși atunci când îl critică pe Putin sau armata rusă în public, grupul a distribuit videoclipuri cu femei care cer neliniștite ca soții lor să fie aduși înapoi de pe front, potrivit The Times.

Războiul din Ucraina a fost devastator pentru trupele lui Putin – un raport al serviciilor de informații americane recent desecretizat arată că aproape 90% din cele 360.000 de soldați cu care Rusia a început invazia au fost uciși sau răniți.

În aceste condiții, Moscova s-a văzut nevoită să declare o mobilizare parțială prin care a recrutat încă 300.000 de trupe la finalul anului 2022, inclusiv din rândul pușcăriașilor și al civililor mai în vârstă.

Rusia a început în același timp să recruteze cu forța civili ucraineni din teritoriile ocupate, potrivit unui raport al Observatorului pentru Drepturile Omului.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”