Scandal într-o universitate din Moscova după expunerea drapelului ucrainean
Data publicării:
Ministerul rus al Educaţiei a anunţat miercuri o investigaţie la Universitatea Prietenia Popoarelor din Moscova, în urma unui scandal provocat de expunerea unor drapele ucrainene în timpul ceremoniei de Ziua Apărătorului Patriei.
Expunerea steagurilor unui stat „guvernat de un regim neonazist” este inacceptabilă, a declarat vice-ministrul rus al educaţiei, Konstantín Moghilevski, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
Dar el a semnalat totodată că studenţii ucraineni din respectiva universitate trebuie să primească tot sprijinul, întrucât se află „într-o situaţie dificilă”.
La rândul lor, studenţii universităţii au transmis o scrisoare deschisă în care menţionează că drapelele ucrainene au fost expuse în cadrul unei expoziţii unde se regăseau simboluri ale mai multor ţări şi obiectului expunerii lor era de a reflecta o atitudine de respect faţă de alte popoare.