Rusia anunţă cucerirea oraşului ucrainean Marinka din regiunea Doneţk

Data publicării:
soigu ii arata o harta lui putin
Anunțul a fost făcut de Serghei Şoigu în timpul unei întâlniri cu preşedintele Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat luni cucerirea oraşului ucrainean Marinka, în regiunea Doneţk, în timpul unei întâlniri cu preşedintele Vladimir Putin, transmisă de televiziunea de stat.

El a subliniat că eliberarea acestui bastion va reduce potenţialul defensiv al Ucrainei şi va oferi armatei ruse „noi oportunităţi pentru viitoare acţiuni în această direcţie”, relatează AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Putin a salutat faptul că preluarea controlului în Marinka va ţine trupele ucrainene departe de Doneţk, capitala regională controlată de Rusia, care a fost cu regularitate vizată de bombardamente ucrainene din 2014.

Ca zonă fortificată, Marinka oferă trupelor noastre o zonă operaţională mai largă, a declarat Vladimir Putin.

Forţele ruseşti au recâştigat iniţiativa pe front de la eşecul contraofensivei ucrainene, câştigând teren în special în est. Acestea încearcă de câteva luni să încercuiască o altă fortăreaţă, Avdiivka, tot în est.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri