Rusia anunță construirea „Power of Siberia 2”, un nou gazoduct către China, care va „înlocui” Nord Stream 2

Data actualizării: Data publicării:
Angajați Gazprom lângă o instalație de gaze
Rusia anunță construirea „Power of Siberia 2”, un nou gazoduct către China, care va „înlocui” Nord Stream 2. Foto: Profimedia

Rusia discută un nou proiect de infrastructură major de a livra gaze Chinei prin Mongolia, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin. Moscova încearcă astfel să înlocuiască Europa ca principal client pentru gazul rusesc, relatează Reuters. Gazoductul „Power of Siberia 2” ar putea deveni un înlocuitor real al gazoductului „Nord Stream 2”, furnizând mai multe gaze spre China, în locul celor care ar fi trebuit exportate prin conducta care lega Rusia de Germania, potrivit TASS.

Gazoductul „Power of Siberia 2” ar putea deveni un înlocuitor real al gazoductului „Nord Stream 2” din Rusia, a declarat joi viceprim-ministrul Alexandr Novak, într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia-1, relatează agenția TASS.

„Ei bine, de fapt, da”, a spus viceprim-ministrul, răspunzând la o întrebare despre posibilitatea ca gazoductul „Power of Siberia 2” să devină un înlocuitor pentru „Nord Stream 2”.

Novak a amintit că se discută despre proiectul „Power of Siberia 2” „pentru o capacitate de 50 de miliarde” de metri cubi de gaz pe an.

Anterior, Novak a declarat reporterilor că Rusia se așteaptă să ajungă la acorduri finale cu China privind gazoductul „Power of Siberia 2” în viitorul apropiat.

Conducta „Power of Siberia 2” va permite unirea sistemelor de transport de gaze din estul și vestul Rusiei. Gazprom va putea livra anual până la 50 de miliarde de metri cubi de gaz prin Mongolia către China. 

Gazprom a început un studiu de fezabilitate al proiectului în 2020 și își propune să înceapă să livreze gaze până în 2030, potrivit Reuters. Data începerii lucrărilor de construcţie ar fi fost stabilită pentru 2024.

Președintele mongol Ukhnaagiin Khurelsukh a declarat joi că sprijină construcția conductei de petrol și gaze din Rusia până în China, prin Mongolia.

Gazprom furnizează deja gaze Chinei prin primul gazoduct „Power of Siberia” în cadrul unui acord de 30 de ani, de 400 de miliarde de dolari, care a fost lansat la sfârșitul anului 2019. Se așteaptă să furnizeze 16 miliarde de metri cubi de gaz în acest an, iar volumele de export vor crește constant până vor ajunge la capacitatea maximă de 38 de miliarde de metri cubi/an, până în 2025.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un fost şef KGB susţine că Trump ar fi fost recrutat de serviciile ruseşti în anii ’80. Numele de cod primit...
Digi FM
De ce a dispărut din lumina reflectoarelor și cu ce se ocupă acum Dan Bordeianu. Actorul a rupt tăcerea: „Nu...
Pro FM
Cel mai bine vândut single, pe platformele digitale, în 2024. Artistul care i-a depășit pe Sabrina Carpenter...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Medicii dezvăluie remediul neașteptat pentru tusea persistentă: acționează imediat
Newsweek
Șeful Casei de Pensii anunță beneficiu la pensie. Pensionarii îl primesc acasă
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”