Rusia: 19 morți după ce un autobuz cu 43 de pasageri la bord a căzut de pe un pod

Data publicării:
accident autobuz rusia 1
Foto: tv360ru / Twitter, via themoscowtimes.com

Un autobuz cu 43 de pasageri la bord a căzut duminică într-un râu în Siberia, 19 dintre pasageri pierzându-şi viaţa, au anunţat serviciile de salvare locale, relatează AFP, citată de Agerpres.

Una dintre roţile autobuzului, care circula între două oraşe siberiene şi transporta 43 de pasageri, a explodat în timp ce se afla pe un pod, peste râul Kouenga din regiunea Zabaikalsk, potrivit unui comunicat al poliţiei rutiere locale, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

Vehiculul a ieşit în afara carosabilului şi a căzut în râu, se arată în comunicat.

În total, „19 persoane au murit în acest accident”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă locale, citat de RIA Novosti.

Autorităţile au deschis o anchetă penală pentru încălcarea normelor de securitate, a anunţat Comitetul de anchetă rus, principalul organism pentru cercetări penale din ţară.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Rusia, în principal din cauza consumului de alcool, a stării precare a drumurilor şi a nerespectării regulilor de circulaţie.

Numărul de decese în accidente rutiere în Rusia a scăzut însă în ultimii ani, ajungând la aproximativ 20.000 pe an.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri