Rubla rusească nu mai valorează nici măcar un cent. Apropiații lui Putin sunt furioși: „Lumea râde de noi”

Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: Profimedia Images

Norocul lui Vladimir Putin s-ar putea să fie pe terminate acum că rubla a scăzut sub un cent, înregistrând cel mai mic nivel în raport cu dolarul din primele zile ale războiului din Ucraina, scrie Fortune.

Președintele rus, care s-a confruntat cu o tentativă de lovitură de stat în iunie, putea până nu demult să se folosească de rezistența monedei rusești în fața sancțiunilor internaționale drept o victorie de propagandă prin care arăta lumii cât de ineficiente erau măsurile impuse de Occident.

La 500 de zile după declanșarea invaziei, se pare că nici măcar guvernatoarea băncii centrale de la Moscova, Elvira Nabiullina, nu mai poate salva căderea rublei.

Rubla a căzut sub pragul psihologic de 100 de ruble pentru un dolar, iar începând de săptămâna aceasta valorează mai puțin de un cent pentru prima oară din data de 23 martie a anului trecut.

„Lumea râde de noi”, s-a plâns Vladimir Soloviov, cea mai cunoscută personalitate TV din Rusia și un aliat important al lui Putin.

Propagandistul rus i-a cerut lui Nabiullina să explice populației de ce moneda rusească a pierdut un sfert din valoarea sa în raport cu dolarul de la începutul anului.

Victoria de PR a lui Putin s-a transformat acum într-un dezastru

După o prăbușire de scurtă durată venită în urma invaziei din 24 februarie de anul trecut când rubla s-a depreciat până la 120 de unități pentru 1 dolar, moneda rusească și-a revenit în mod spectaculos, ajungând la un moment dat la un nivel nemaivăzut din 2015 când se tranzacționa la un curs de 50 de ruble pentru 1 dolar.

Această situație i-a oferit Kremlinului o victorie de propagandă de care Putin s-a folosit pentru a argumenta faptul că economia Rusiei este destul de puternică pentru a rezista în fața tuturor măsurilor economice impuse de Occident.

Nabiullina a fost apreciată atunci pentru iscusința de care a dat dovadă gestionând sistemul financiar al țării într-o perioadă tumultoasă grație unor restricții impuse asupra mișcărilor de capital și creșterii veniturilor din exporturi.

Măsurile impuse au salvat economia rusă la acea vreme, dar „sunt contraproductive pe termen lung”, a scris Janis Kluge, analist al Institutului German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate.

Ultimele semne de slăbiciune pentru economia țării vin într-un moment important în desfășurarea războiului. Armata rusă încearcă să apere teritorii vaste pe care le-a ocupat în Ucraina în fața unei contraofensive ucrainene sprijinite de echipamentul militar livrat de Occident.

Rușii se tem că prețurile vor crește din nou: „Cu siguranță sunt mai mulți oameni săraci”

Consilierul economic al lui Putin, Maxim Oreșkin, a dat vina pentru valoarea mică a rublei pe „politica monetară laxă”, precizând că o rublă puternică este în interesul economiei ruse, pe când o monedă slabă „complică restructurarea economică și afectează negativ veniturile reale ale populației”.

Analiștii spun că slăbirea rublei este o consecință a creșterii cheltuielilor pentru apărare – ceea ce duce la creșterea importurilor – și a scăderii exporturilor, în special în sectorul petrolului și gazelor naturale, potrivit El Pais.

Unii ruși de la Moscova au părut foarte îngrijorați de valoarea în scădere a monedei.

„Prețurile vor crește, ceea ce înseamnă că nivelul de trai va scădea. Deja a căzut și va cădea și mai mult – cu siguranță sunt mai mulți oameni săraci”, a spus Vladimir Bessosedni, un profesor de 63 de ani ieșit la pensie.

În încercarea de a stabiliza moneda, Banca Centrală a Rusiei a adoptat marţi o măsură de urgență, majorând rata dobânzii cheie cu 350 de puncte de bază, până la 12%.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...