Putin laudă GRU, agenţia de spionaj acuzată că a încercat să îl asasineze pe Serghei Skripal
Data publicării:
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a lăudat calităţile şi „abilităţile unice” ale spionilor militari ai Rusiei vineri, un semn de susţinere faţă de o agenţie de spionaj pe care Occidentul a acuzat-o de mai multe atacuri, scrie Reuters.
La o ceremonie care marchează centenarul agenţiei de spionaj GRU a Rusiei, Putin i-a lăudat pe membrii săi pentru coordonarea unor operaţiuni speciale curajoase şi a declarat că sunt un model pentru generaţiile viitoare.
„În calitate de comandant suprem, bineînţeles că ştiu de abilităţile voastre unice, inclusiv când vine vorba de operaţiuni speciale. Sunt încrezător privind profesionalismul şi curajul vostru şi că fiecare dintre voi va face ceea ce este nevoie pentru Rusia şi poporul nostru”, a afirmat Putin.
El a adăugat că membrii organizaţiei sunt un exemplu pentru o generaţie viitoare de spioni militari, făcând referire la disponibilitatea lor de a sacrifica totul pentru ţară.
Vorbind la o ceremonie închisă, în Moscova, care a fost televizată pe postul naţional de televiziune, Putin a mulţumit membrilor organizaţiei şi pentru „rolul lor imens” jucat în eliminarea liderilor militanţilor din Siria.
El a vorbit şi despre nevoia de a ajuta agenţia să crească şi să îşi îmbunătăţească capacităţile.
GRU a fost în centrul atenţiei după ce doi bărbaţi pe care Londra îi acuză că l-au otrăvit pe Skripal au recunoscut că au fost în Salisbury în ziua atacului, dar au afirmat că erau acolo în calitate de turişti, pentru a vizita catedrala oraşului.
Putin, un fost spion care a lucrat ca director al serviciului de spionaj intern înainte să fie preşedinte, îşi arată constant susţinerea faţă de serviciile secrete ale Rusiei. În 2010, el şi-a amintit cum s-a întâlnit cu mai mulţi agenţi ruşi care au fost arestaţi pentru spionaj în Statele Unite şi a cântat alături de ei melodii patriotice după ce s-au întors în Rusia.
GRU a fost înfiinţat ca fiind Directoratul Înregistrării în 1918 după revoluţia bolşevică. Vladimir Lenin a insistat ca organizaţia să fie independentă de alte servicii secrete.