Putin ar putea fi eliminat înainte să ajungă să depună mărturie la Haga. Ce planuri are elita rusă ca să îl „reducă la tăcere”

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin cu degetul la gură
Dictatorul rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin ar putea fi „redus la tăcere” de elita rusă înainte ca tribunalul de la Haga să aibă șansa de a-l judeca pentru deportarea ilegală a copiilor din Ucraina în Rusia în timpul invaziei pe care a declanșat-o acum mai bine de un an, potrivit unui analist specializat în Rusia, scrie Newsweek.

Mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională (ICC) îi obligă prin lege pe cele 123 de state membre să îl aresteze atât pe Putin, cât și pe comisarul prezidențial pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova.

Printre statele care recunosc autoritatea ICC se numără toți membrii UE, majoritatea statelor africane, toate țările latine și sud-americane în afară de Cuba și Nicaragua. Până și Tadjikistanul ar fi obligat să îl aresteze pe Putin dacă pășește pe teritoriul său.

Cu toate acestea, există o șansă ca liderul rus să nu supraviețuiască până va fi tras la răspundere la Haga.

Înlăturat la ordinele elitei ruse. Există multe motive pentru a-l reduce la tăcere pe Putin înainte de Haga

Vlad Mihnenko, un expert în perioada transformării post-comuniste a Europei de Est și a fostei Uniuni Sovietice de la Universitatea din Oxford, a spus pentru Newsweek că Putin ar putea fi înlăturat de la putere de de siloviki - un grup de elită din care fac parte cei mai influenți afaceriști și lideri ruși.

„Date fiind conexiunile vaste ale lui Putin în toată Europa și ceea ce le-ar putea dezvălui judecătorilor despre corupția și afacerile suspecte dintre Moscova și marile capitale occidentale, există multe motive pentru a-l reduce la tăcere înainte de Haga”, a explicat Mihnenko.

Mandatul de arestare emis de ICC l-a făcut „extrem de vulnerabil” pe liderul rus chiar la el acasă, a spus Mihnenko, cu toate că Moscova nu recunoaște autoritatea acestei curți și nu își extrădează cetățenii căutați internațional.

Vladimir-Putin2
Mandatul de arestare emis de ICC l-a făcut „extrem de vulnerabil” pe liderul rus chiar la el acasă. Foto: Profimedia Images

Însă, Putin ar putea fi arestat și trimis la tribunalul de la Haga când acesta nu va mai conduce Rusia sau dacă elita rusă complotează să îl răstoarne de la putere.

Dacă Putin riscă să călătorească într-unul dintre statele membre ICC și „o încurcă”, acest lucru ar putea fi rezultatul eforturilor elitei ruse de a-l aresta „pentru a scăpa de el” sau pentru a restabili relația Rusiei cu Vestul, potrivit lui Mihnenko.

Analistul a mai spus că „un înlocuitor [pentru Putin] ar putea fi găsit foarte ușor, care ar putea chiar să promită 'să răzbune' pierderea îndrăgitului lider, dar doar de ochii lumii”.

Declarațiile „extraordinare” ale lui Medvedev: Cum își pregătește fostul președinte rus întoarcerea la conducerea țării

În acest context, declarațiile lui Dmitri Medvedev sunt „destul de extraordinare”. Fostul președinte rus, care a servit și ca prim-ministru timp de 8 ani și acum este președinte adjunct al consiliului de securitate al Rusiei, a avertizat că orice încercare de a-l aresta pe Putin ar fi percepută ca o declarație de război împotriva Rusiei.

„S-a băgat în seamă pretinzând că este 'mai catolic decât Papa', un războinic Z mai mare chiar și decât Putin, ca și când ar sugera că, orice s-ar întâmpla cu Putin, eu m-aș putea întoarce să fiu numărul unu [în stat], puteți să aveți încredere în mine, ultra-patriotul, o să le arăt eu lor..” a spus Mihnenko.

Expertul care a lucrat pentru Universitatea din Oxford a mai spus că în timpul aceleiași întâlniri în care a făcut remarcile despre arestarea lui Putin, Medvedev le-a amintit liderilor complexului militar-industrial rusesc despre telegramele lui Stalin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial în care dictatorul îi amenința cu moartea pe „camarazii leneși” care nu își îndeplinesc cotele de producție.

Viaceslav Volodin, un aliat al lui Putin și purtător de cuvânt al parlamentului rusesc, a propus la finalul săptămânii trecute interzicerea tuturor activităților ICC pe teritoriul Rusiei.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei