Preşedinţii ruşi ar putea beneficia de imunitate după încheierea mandatului faţă de punerea sub acuzare penală, potrivit reformelor constituţionale propuse, a anunţat marţi parlamentarul rus Pavel Kraşenikov.
Propunerea, făcută de un grup parlamentar de lucru al cărui co-preşedinte este Kraşenikov, survine după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat, în luna ianuarie, o reformă majoră a sistemului politic din Federaţia Rusă prin care şeful statului va fi privat de unele atribuţii deţinute în prezent.
Iniţiativele lui Putin, care au fost urmate de demisia premierului Dmitri Medvedev, sunt considerate o modalitate prin care Vladimir Putin vrea să-şi consolideze puterea după ce îşi va încheia actualul mandat de preşedinte, în 2024.
„Preşedintele Rusiei, după ce îşi încheie mandatul, are imunitate. Avem această propunere de reformă”, a spus Pavel Kraşenikov într-o reuniune a grupului de lucru parlamentar pe care îl conduce, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu va face comentarii asupra propunerii respective în acest stadiu.
Propuneri pentru Putin: senator pe viață sau conducător suprem
Kraşenikov afirmase în această lună că preşedinţii ruşi ar putea fi făcuţi senatori pe viaţă după încheierea mandatelor. Conform legislaţiei în vigoare, parlamentarii ruşi beneficiază de imunitate în cazul acuzaţiilor penale.
O altă propunere avută în vedere de parlamentari este schimbarea fişei postului lui Vladimir Putin din şef al statului în conducător suprem.
Într-un vot în primă lectură desfăşurat în ianuarie, Duma (camera inferioară a parlamentului rus) a susţinut deja reformele propuse de Vladimir Putin. Pentru a fi adoptate, respectivele propuneri trebuie să fie aprobate de camera inferioară în două voturi succesive, înainte de a fi adoptate de camera superioară, ratificate de parlamentele regionale şi apoi promulgate de preşedinte.
Vladimir Putin a anunţat că propunerile prezentate vor face obiectul unui referendum naţional, dar nu a menţionat o eventuală dată a acestei consultări populare.
Editor: G.C.