Palatul de peste 1 miliard de euro al lui Putin este mâncat de mucegai. Investigație BBC

Data actualizării: Data publicării:
Palatul de la Marea Neagră care i-ar aparține lui Putin
Palatul de la Marea Neagră atribuit lui Vladimir Putin. Sursa foto: navalny.com

Palatul de peste un miliard de euro al lui Vladimir Putin este mâncat de mucegai, potrivit unei investigații BBC, care a stat de vorbă cu mai mulți muncitori angajați să lucreze la renovare. Aceștia au dezvăluit pentru BBC, sub protecția anonimatului, de ce palatul cu interioare opulente a ajuns de nelocuit.

Informația că o parte a impresionantului edificiu este în renovare din cauza mucegaiului apare și în filmul lui Alexei Navalnîi, cel care a făcut dezvăluirea despre palatul care i-ar aparține lui Vladimir Putin, film care între timp a ajuns la peste 110 milioane de vizualizări pe YouTube. Principalul opozant al președintelui rus susține că este cea mai mare mită dată vreodată în Rusia de oligarhi care își cumpără protecția lui Putin.

BBC a stat de vorbă cu mai mulți muncitori care au spus că au lucrat pe șantierul palatului de pe malul Mării Negre între 2005 și 2020, construindu-l și apoi renovându-l. Ei au confirmat multe dintre dezvăluirile din filmul lui Navalnîi, inclusiv că palatul este în reconstrucție, din cauza invaziei mucegaiului.

Stanislav (nume fictiv, pentru protejarea identității) a declarat că a venit să muncească la palat în toamna lui 2018. Se vedeau încă multe rămășițe ale decorurilor luxoase prezentate în filmul lui Navalnîi, dar cea mai mare parte a mobilierului dispăruse.

„Dimensiunea (opulenței – n.r.) era incredibilă. Mai târziu, cea mai mare parte a palatului a fost golită”, le-a spus el jurnaliștilor BBC.

Palatul cu pereți de rigips

Problema mucegaiului a fost prezentată și în filmul lui Navalnîi, care a spus că o parte a palatului este în reconstrucție din această cauză. Doi muncitori povestesc că au văzut cu ochii lor.

„Pereții și tavanele erau acoperite de mucegai. Mucegai din acela obișnuit, verde. În unele locuri era chiar negru. A afectat întreaga clădire. Am rămas șocați”, a relatat Stanislav.

Palatul a fost construit cu pereți falși de rigips peste zidurile groase și mucegaiul s-a instalat între zidurile din beton și plăcile de rigips.

Un alt muncitor, Igor (nume tot fictiv), a povestit că el a ajuns pe șantier în 2017 și că mucegaiul nu se răspândise încă mai sus de parterul palatului.

Cum a apărut mucegaiul

O sursă apropiată de Kremlin a confirmat pentru BBC că mucegaiul a fost o problemă mare: „Palatul a fost terminat și folosit timp de câțiva ani, dar apoi au apărut ciupercile, care au adus și un miros neplăcut”.

Igor s-a plâns că au fost certați pentru „fiecare crăpătură și zgârietură”.

„Toate dulapurile erau făcute din lemn scump. Atâția oameni au lucrat acolo, atâtea materiale, atât de scump. Apoi ne-au zis tăiați cablurile, scoateți mobila, dărâmați tot”, a mai spus Igor.

Muncitorii sunt de părere că întreaga clădire trebuie dezinfectată cel puțin de două ori. Ei cred că sunt două cauze care au condus la acest dezastru: proximitatea palatului față de mare și lipsa aerisirii.

Problema a ieșit la iveală când un panou de rigips a căzut la doi pași de un angajat care făcea curat la parter, lângă piscină. Planul inițial a fost să repare doar în zona afectată, dar când au dat la o parte „peretele fals” și-au dat seama că mucegaiul se răspândise peste tot, spune Igor.

BBC a încercat fără succces să obțină declarații de la inspectoratul de stat în construcții, de la autoritățile locale și de la Arkady Rotenberg, un miliardar apropiat de Vladimir Putin, care susține că palatul este al lui.

Șantier camuflat, să nu se vadă de pe mare

Un muncitor care a văzut șantierul în toamna lui 2011 le-a spus jurnaliștilor BBC că a avut impresia că participă la construirea piramidelor din Egipt: „Estimez că erau 1.500 de muncitori pe șantier. Erau ruși, uzbeci, erau soldați. Trăgeau tare să termine repede”.

Un altul a povestit că șantierul era camuflat, astfel încât să nu se vadă de pe mare: „Toate structurile din beton și de metal aveau desenate pe ele copaci, iarbă sau pietre, ca să se confunde cu peisajul”.

Mulți dintre cei care au spus că au lucrat acolo în ultimii 15 ani au povestit că mereu se reconstruia câte ceva. „Construiau și demolau, construiau și demolau”, a declarat un muncitor.

El a povestit despre o sală mare de fitness, construită din marmură, care a rezistat doar doi sau trei ani: „Am rămas cu gura căscată când a apărut un excavator într-o zi și a început să o demoleze”.

Dezvăluirile lui Navalnîi

Vladimir Putin deține un imens palat pe un domeniu de 7.000 de hectare la malul Mării Negre, a dezvăluit principalul său opozant, Alexei Navalnîi. Valoarea proprietății depășește un miliard de euro și ar fi fost finanțată de marii oligarhi ruși, toți dependenți de Putin, se arată într-un amplu material publicat pe blogul lui Navalnîi. 

Într-un film de aproape două ore pe YouTube, difuzat imediat după încarcerarea lui Alexei Navalnîi, opozantul  îl acuză pe preşedintele rus că ar fi adevăratul beneficiar al unei vaste proprietăţi şi al unui imens palat în apropiere de oraşul Ghelendjik, pe malul Mării Negre.

Situat la malul Mării Negre și înconjurat de podgorii, ansamblul de 7.000 de hectare construit pentru Putin conține un patinoar de hochei camuflat sub o peluză (președintele rus este un mare pasionat de hochei), un heliport, un cazino, sală de teatru, sală de sport, conform blogului lui Navalnîi.

Camerele imense sunt mobilate cu mobilier de lux, potrivit imaginilor publicate de FBK. Numai dormitorul lui Putin ar avea 260 de metri pătrați, iar ca să ajungi la baie trebuie să treci printr-un alt living room.

Mai mult, spațiul aerian de deasupra proprietății are statut de No fly zone - zonă aeriană interzisă.

Autorii investigației afirmă că edificiul ar fi fost finanţat de apropiaţi ai preşedintelui rus. Vladimir Putin a luat în râs dezvăluirile lui Alexei Navalnîi, iar apropiații săi s-au grăbit să-i ia apărarea. Totuși, nivelul de încredere a lui Putin a cunoscut o ușoară descreștere după publicarea anchetei lui Navalnîi.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...