Mitul amantei lui Putin, desființat de un opozant al lui Putin. Povestea Alinei Kabaeva este o „operaţiune de acoperire” a Kremlinului

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Alina Kabaeva
Despre presupusa poveste de iubire dintre Putin și Kabaeva s-a speculat ani în şir, îndeosebi după invazia Rusiei în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Fosta campioană olimpică la gimnastică ritmică, Alina Kabaeva, nu este nici amanta şi nici soţia secretă a preşedintelui rus, Vladimir Putin, astfel cei doi nu sunt un cuplu şi nu au niciun copil împreună, potrivit fostului membru al opoziției din Rusia și singurul deputat din Duma de Stat care a votat împotriva anexării Crimeii, Ilia Ponomariov, într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist ucrainean Dmitri Gordon, relatează miercuri agenţia de presă Unian.

Kabaeva are copii, dar ei nu sunt ai lui Putin, insistă Ponomariov, refuzând să divulge cine este tatăl copiilor fostei gimnaste despre care s-a spus mult timp că ar fi amanta preşedintelui rus.

Ilia Ponomariov a fost singurul membru al Dumei de Stat din Rusia care a votat împotriva anexării Crimeii de către Moscova în 2014. El trăieşte de mulţi ani la Kiev, acolo unde a fondat un post de radio cu scopul de a-l înlătura pe Putin de la putere. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Ponomariov s-a înrolat în forţele ucrainene de apărare teritorială.

Vladimir Putin Ilia Ponomarev Rusia Valdai
Ilia Ponomariov (al doilea, din dreapta) a spus că secretarul de presă al fostului preşedinte Boris Elţin ar fi fost cel care a supervizat „diseminarea poveştii cu amanta lui Putin”. Foto: Profimedia Images

„În orice caz, cred că Kabaeva este o operaţiune de acoperire. Am multe dovezi că ea nu îi este niciun fel de soţie. Şi cred că copiii pe care îi are nu sunt copiii lui Putin. Îndeplineşte o anumită sarcină importantă. Desigur, ea cu Putin sunt ceea ce se spune 'prieteni buni', dar ea joacă un rol de faţadă, de acoperire”, a declarat Ponomariov în interviul acordat lui Dmitri Gordon.

Alinei Kabaeva, rol important în ascunderea averii personale a lui Putin în străinătate

Deşi afirmă de la bun început că informaţia că fosta gimnastă ar fi amanta lui Putin a fost râspândită chiar de Kremlin, materialul publicat de Moskovski Komsomoleţ în 2008 pe această temă l-a iritat într-atât de mult pe Putin, încât ziarul a fost închis.

Cu toate acestea, fostul deputat susţine că îi cunoaşte personal pe cei care stau în spatele poveştii respective, iar pentru Aleksandr Lebedev, patronul ziarului, tabloidul nu era un proiect rentabil şi articolul cu Kabaeva i-a servit practic drept un pretext pentru a-l închide.

Alina Kabaeva
Alina Kabaeva a organizat un festival „patriotic” de gimnastică ritmică la Moscova, în aprilie. Foto: Profimedia Images

Potrivit lui, Serghei Iastrjembski, fostul secretar de presă al defunctului preşedinte Boris Elţin, ar fi fost cel care a supervizat „diseminarea poveştii cu amanta lui Putin”, scrie Agerpres.

„După aceea, i s-a permis să plece. Trăieşte acum în Italia, se bucură de viaţă. Dar difuzarea informaţiilor despre Kabaeva a fost proiectul său major, pe care l-a făcut înainte de a pleca”, a mai spus Ponomariov.

Dar chiar şi aşa, Alina Kabaeva face parte din cercul de fideli ai preşedintelui rus. În prezent, ea prezidează grupul de stat National Media, care controlează mai multe posturi de televiziune. Ca apropiată a preşedintelui rus, cu un presupus rol important în ascunderea averii personale a lui Putin în străinătate, Alina Kabaeva a fost inclusă pe lista cu sancţiuni a UE, SUA şi Marii Britanii în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.

Pe lista cu sancţiuni occidentale a fost inclusă şi fosta soţie a lui Putin, Liudmila, în prezent Oceretnaia, de care preşedintele rus a divorţat oficial în 2013.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei