Mihail Gorbaciov, conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991, a murit marți seara la vârsta de 91 de ani. Reformele introduse de el au dus la sfârșitul Războiului Rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist rus și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990. El rămâne în istorie și cu o serie de concepte reformatoare care au făcut carieră în epocă: „glasnost” - transparenţă și „perestroika” - restructurare.
În ultimii ani, Gorbaciov a ieşit din casă în foarte puţine rânduri. Semnale de alarmă cu privire la starea sa de sănătate au fost trase când, la 9 mai 2019, a asistat în Piaţa Roşie la defilarea militară cu prilejul Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste. Imaginea lui Gorbaciov într-un scaun cu rotile lângă mausoleul lui Lenin au confirmat faptul că sănătatea sa era foarte fragilă.
De atunci, şi-a mai părăsit o dată locuinţa, în octombrie 2020, pentru a asista la premiera operei de teatru care-i poartă numele şi care prezintă relaţia strânsă între fostul lider sovietic şi soţia sa Raisa, care a murit de leucemie în 1999.
„Gorbaciov a fost un avangardist. Sper să ajungem cândva la nivelul lui de idealism, romanticism şi credinţă în relaţiile umane. În prezent, liderii sunt foarte diferiţi. Este un lucru trist”, a comentat pentru EFE Evgheni Mironov, actorul care îl interpretează pe liderul sovietic, potrivit Agerpres.
Gorbaciov, omul care a dărâmat Cortina de Fier
Căderea regimurilor comuniste din Europa răsăriteană a început la Moscova, în chiar inima puterii sovietice. La începutul anilor '80, Kremlinul s-a văzut confruntat cu o problemă practică incredibilă: funcţii-cheie în aparatul de partid şi de stat deveneau vacante la mai puţin de un an de la precedenta numire.
Când, la 11 martie 1985, Mihail Gorbaciov a devenit la 54 de ani secretarul general al partidului şi liderul Uniunii Sovietice, prima prioritate a fost să pună în mişcare economia sovietică, dar şi să dea încredere că ţara, în continuare comunistă, poate evolua. Cu reputaţia unui om binevoitor care îşi respectă subalternii, alături de Raisa, eleganta sa soţie, absolventă de filosofie, Gorbaciov a lansat o serie de concepte reformatoare care au făcut carieră în epocă: uskarenia - accelerare, glasnost - transparenţă, perestroika - restructurare. El a rămas însă în amintirea ruşilor drept „cel care a deschis fereastra pentru o adiere de aer proaspăt”.
Politica sa de „glasnost” - libertatea de exprimare - a permis critici până atunci de neconceput la adresa partidului şi a statului. Mulţi ruşi însă nu l-au iertat niciodată pe Mihail Gorbaciov pentru turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale, considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie.
După ce l-a vizitat pe Mihail Gorbaciov în spital, pe 30 iunie, economistul liberal Ruslan Grinberg a declarat că: „Ne-a dat tuturor libertatea, numai că noi nu ştim ce să facem cu ea”.
Preocupat de noul Război Rece
Cea mai importantă moştenire a lui „Gorbi”, aşa cum i se spunea în Occident, este faptul că a pus capăt cursei înarmării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite şi, prin urmare, Războiului Rece, scrie EFE. Din acest motiv, potrivit fostului său secretar, Gorbaciov era îngrijorat de o posibilă revenire la antagonismul între Rusia, succesorul modern al defunctei URSS, şi Occident, şi încerca să profite de orice ocazie pentru a insista ca marile puteri să renunţe la armamentul nuclear.
Tensiunile cu privire la o posibilă expirare a ultimului tratat privind reducerea armelor nucleare strategice între Moscova şi Washington, START, l-a făcut să se teamă de ceea ce era mai rău. „Îngrijorarea există, însă Gorbaciov a avut mereu încredere că se poate evita o nouă cursă a înarmărilor şi un nou Război Rece”, explică Palajcenko, care l-a însoţit la toate summiturile la care Gorbaciov a participat alături de omologul american Ronald Reagan. Palajcenko afirmă că Gorbaciov a fost „un om politic realist” care, în orice situaţie, „încerca mereu să găsească o a treia cale pentru a soluţiona o problemă şi pentru a reduce tensiunile”.
Dezintegrarea URSS
Însă indiferent de ceea ce a făcut sau a spus, pe Gorbaciov l-a urmărit ca un blestem dezintegrarea URSS, la 25 decembrie 1991. Sunt multe persoane în Rusia care continuă să-l considere personal responsabil pe Gorbaciov de ceea ce Putin numește acum „cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea”.
„Părerea ruşilor despre Gorbaciov s-a îmbunătăţit odată cu trecerea anilor. Excepţie o fac cei ale căror poziţii au rămas intransigente”, povestește fostul său secretar.
Nostalgicii comunismului sunt mereu dispuşi să-l acuze de trădare, iar în prezent pe reţelele sociale circulă materiale video despre consecinţele funeste pentru cetăţeni ale prăbuşirii URSS.
Însă Gorbaciov nu şi-a schimbat niciodată punctul de vedere. El a continuat să creadă că o reformare a Uniunii Sovietice ar fi fost posibilă, însă decizia liderilor rus, ucrainean şi belarus de a semna actul de deces al statului totalitar la finele anului 1991 a făcut această misiune imposibilă.
„Gorbaciov era conştient că, după puciul din august 1991 (o încercare a unui grup de conservatori comunişti sovietici de a-l răsturna de la putere pe Gorbaciov şi de a prelua controlul asupra ţării - n.r.), republicile baltice nu mai doreau să facă parte dintr-o nouă Uniune Sovietică, însă era încrezător că alte republici ar fi intrat într-o Uniune reformată”, explică Palajcenko.
Gorbaciov a pledat până la finalul vieții pentru „o maximă cooperare” între fostele republici sovietice, inclusiv prin intermediul integrării economice.
Judecata istoriei
„Gorbaciov nu este un trădător. A fost un politician onest. În cazul ăsta, KGB este la fel de vinovat pentru prăbuşirea URSS”, declara nu cu mult timp în urmă, pentru EFE, Ruslan Hasbulatov, fost preşedinte al parlamentului rus.
Hasbulatov amintea că Gorbaciov a fost ales într-un moment în care „toţi erau sătui de lideri de genul lui (Leonid) Brejnev”, altfel spus, de gerontocraţie.
„Părea un om politic talentat şi vorbea bine, însă imediat ce s-a lovit de primele probleme economice a arătat că-i lipseşte viziunea strategică. Nu a încetat niciodată să fie acel student provincial care a sosit la Moscova, provenit dintr-o familie de ţărani din sudul URSS”, explică el.
În opinia sa, cele mai grave erori ale lui Gorbaciov au fost că nu s-a concentrat pe reforma economică şi că a insistat să reformeze Uniunea Sovietică, în loc să se aplece spre o rescriere a Constituţiei, anacronică pentru sfârşitul secolului al XX-lea.
„Trebuia să renunţe la reforma politică şi să se axeze pe îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului sovietic. L-am avertizat că reformarea Uniunii ne va duce la o mare tragedie. Aceasta a fost marea sa greşeală”, a apreciat fostul preşedinte al legislativului rus.
Editor : Liviu Cojan
