Norocul pare să nu îi mai surâdă ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, după ce adjunctul și, totodată, protejatul său, Timur Ivanov, a fost arestat pentru luare de mită, scrie Financial Times. Declinul unui bărbat al cărui stil de viață opulent era cunoscut și fusese tolerat de Kremlin de mulți ani este o lovitură grea pentru Șoigu, într-un moment în care o mare parte din elita politică a Rusiei se așteaptă la o remaniere iminentă.
Ministrul adjunct al apărării din Rusia, Timur Ivanov, a participat la o întâlnire cu conducerea armatei ruse săptămâna aceasta, stând la un scaun distanță de șeful său și purtând uniforma rezervată unuia dintre oficialii ruși cu cel mai înalt rang.
Câteva ore mai târziu, Ivanov era dus la tribunal, purtând aceeași uniformă, dar, de această dată, fiind arestat pentru corupție și riscând să primească o pedeapsă lungă cu închisoarea.
Vladimir Putin, a cărui inaugurare, după ce a câștigat un nou mandat de președinte, va avea loc în luna mai, ar urma să își prezinte noul cabinet pentru aprobare, ceea ce va declanșa o luptă pentru putere în culisele Kremlinului.
Echipa lui Șoigu părea să își fi asigurat o poziție avantajoasă, după ce armata rusă a început să câștige teren în Ucraina și Evgheni Prigojin, cel mai mare critic și rival al lui Șoigu, a fost eliminat.
„Totul este o piesă de teatru”
Arestarea lui Ivanov, cel mai important oficial reținut de autorități din 2016 și până în prezent, marchează un moment de cotitură pentru Șoigu, potrivit unei persoane apropiate de Ministerul rus al Apărării, mai ales având în vedere modul foarte deschis în care arestarea sa a fost orchestrată.
„Ei ar fi putut să îl concedieze mai întâi, dacă voiau doar să îi slăbească poziția lui Șoigu. Ar fi arătat că au eliminat corupția”, a spus persoana citată de Financial Times.
„În schimb, ei l-au arestat când încă era în funcție, în uniformă, imediat după ședința consiliului de administrație al Ministerului Apărării unde a șezut la un scaun distanță de Șoigu. Totul este o piesă de teatru. Ce alt sens ar avea dacă nu acela de a-l submina pe Șoigu?”
Pentru Putin se știe că loialitatea este cea mai importantă, iar Șoigu a supraviețuit în rolul său important până acum, în ciuda mai multor eșecuri umilitoare în primele săptămâni ale invaziei Ucrainei și a faptului că „operațiunea militară specială” de trei zile a ajuns acum în al treilea an.
Șoigu a rezistat și în fața criticilor agresive lansate de Prigojin, care a încercat să îl dea jos pe ministrul apărării și alți lideri militari anul trecut. După ce revolta șefului mercenarilor Wagner a fost oprită, Șoigu și-a păstrat postul, iar Prigojin a murit două luni mai târziu într-un „accident” aviatic.
Putin, însă, pare să fi ajuns la concluzia că Kremlinul are nevoie de un nou mod de a echilibra centrul puterii lui Șoigu și al Ministerului Apărării, acum că Prigojin nu mai joacă niciun rol, a spus o altă persoană din elita rusească pentru FT.
„Trebuie să te ocupi de acești șobolani din spate care fură”
Atacurile lui Prigojin erau de cele mai multe ori ațintite asupra jafurilor și corupției din armata rusă, acesta dând vina pentru pierderile mari de pe linia frontului pe lăcomia elitei din conducerea armatei.
„Trebuie să te ocupi de acești șobolani din spate care fură”, a fost mesajul lui Prigojin înainte să moară. Putin crede că Prigojin „a mers prea departe, dar nu crede că a greșit... trebuie să îi umilești puțin”, au explicat sursele FT din Rusia.
„Tipul ăsta era atât de bombastic și soția lui era la fel. Lui Putin nu îi pasă de corupție așa de mult - ai nevoie de un pic de corupție pentru ca lucrurile să meargă. Dar, totuși, există o limită.”
Mai multe investigații făcute de activiști și jurnaliști în ultimii ani au dezvăluit luxul de care Ivanov și familia lui s-au bucurat. Echipa fostului lider al opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi, a obținut e-mailurile soției lui Ivanov și a produs un videoclip de 40 de minute în care erau prezentate vilele, mașinile Rolls-Royce și vacanțele de lux ale ministrului adjunct.
Autoritățile de la Moscova i-au înghețat activele și l-au arestat pe Ivanov pentru că ar fi acceptat o mită - pentru această infracțiune ar putea primi până la 15 ani de închisoare.
„În interiorul sistemului rusesc, toată lumea știe că este corupt pe baza faptului că este un membru al sistemului rusesc. Așadar, de ce acum? Asta este întrebarea esențială”, a spus generalul Jim Hockenhull, șeful Comandamentului Strategic al armate britanice.
„Inevitabil, într-o clică în care puterea este distribuită în mare parte prin patronaj, uneori oamenii ajung să supere pe cineva”, a mai spus Hockenhull.
În timp ce războiul se prelungește la nesfârșit, „acea clică, unde totul se reduce la putere și bani, resimte tot mai multă presiune. Toată lumea încearcă să își justifice propria poziție.”
Din când în când, cineva este ales ca să fie învinuit pentru diverse lucruri, a adăugat Hockenhull. „Este ca un fel de moment de purificare.”