Independența „republicilor” Lugansk și Donețk ar putea fi cerută de Duma de Stat la 14 februarie

Data publicării:
serghei lavrov se adreseaza plenul Dumei de Statui
Duma de Stat a Rusiei ar putea decide la 14 februarie să-i ceară președintelui Vladimir Putin recunoașterea independenței republicilor separatiste Lugansk și Donețk, din estul Ucrainei Foto: Profimedia Images

Conducerea Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, este convocată pentru data de 14 februarie, iar la această reuniune ar putea fi luată decizia de a-i cere președintelui Vladimir Putin recunoașterea independenței așa-numitelor „republici populare” Lugansk și Donețk, din regiunea Donbas, din estul Ucrainei, au transmis luni agențiile ruse de presă, citate de Agerpres.

Consiliul Dumei de Stat a decis anterior să examineze acest apel în februarie, iar acum a fost stabilită și data: 14 februarie, potrivit unor surse citate de agențiile de presă ruse.

Deputaţi ai grupului parlamentar al Partidului Comunist din Dumă au adresat un apel către şeful statului rus pentru a lua în considerare recunoaşterea „republicilor populare” Lugansk şi Doneţk ca state independente, precum şi desfăşurarea rapidă a negocierilor cu conducerea acestor republici în vederea creării unui temei legal pentru relaţii interstatale şi reglementarea tuturor aspectelor de cooperare şi asistenţă reciprocă, reamintește RIA Novosti.

Unii observatori ruşi consideră că „iniţiativa recunoaşterii” celor două aşa-numite „republici populare” din Donbas le-a fost sugerată comuniştilor chiar de către Kremlin, conform unor comentarii difuzate de postul de radio Eho Moskvî.

Solicitat să comenteze această informaţie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu dispune de date care să o confirme. „Ar trebui să vă adresaţi Dumei”, i-a îndemnat el pe jurnalişti.

Această iniţiativă a Dumei intervine în plină criză între Occident şi Rusia, acuzată că a concentrat zeci de mii de soldaţi şi cantităţi importante de echipamente în apropiere de frontiera cu Ucraina în vederea unei invazii.

Putin a ordonat plăți către cetățenii din Lugansk și Donețk care dețin pașapoarte rusești

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Vladimir Putin a dat ordin guvernului rus să asigure plata prestaţiilor sociale către locuitorii din Doneţk şi Lugansk care deţin paşapoarte ruseşti, după cum se menţionează într-un document publicat la 29 ianuarie pe site-ul Kremlinului, după o şedinţă a  Consiliului pentru dezvoltarea societăţii civile şi drepturile omului.

„Să se examineze posibilitatea ca cetăţenii ruşi care locuiesc pe teritoriul anumitor zone din regiunile Doneţk şi Lugansk ale Ucrainei să beneficieze de oportunitatea de a depune cereri de plăţi şi prestaţii sociale pe unicul portal de servicii de stat şi municipale” al Federaţiei Ruse, cere preşedintele Putin în document.

Conform textului, această categorie de persoane nu va fi obligată să indice înregistrarea reşedinţei pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Kievul a calificat ordinul dat de preşedintele rus drept o provocare şi o încălcare a suveranităţii Ucrainei.

Moscova ar încerca doar să „şantajeze” cu recunoaşterea celor două regiuni din estul Ucrainei, consideră unii observatori ruşi, atrăgând atenţia asupra reluării, săptămâna trecută, a discuţiilor în formatul Normandia (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) la nivel de consilieri politici ai preşedinţilor celor patru ţări.

Chiar dacă discuţiile de miercurea trecută de la Paris „nu au fost deloc simple”, aşa cum a declarat Dmitri Kozak, emisarul preşedintelui rus Vladimir Putin, Rusia şi Ucraina îşi vor continua discuţiile sub medierea franco-germană peste două săptămâni la Berlin, afirmase el, potrivit AFP.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri