Fosta soţie a lui Putin s-a recăsătorit şi şi-ar fi cumpărat o vilă de 7 milioane de dolari
Data actualizării: Data publicării:
Fosta soţie a liderului de la Kremlin Vladimir Putin, Liudmila, s-ar fi recăsătorit şi şi-ar fi cumpărat, împreună cu noul său soţ, cu 20 de ani mai tânăr, o vilă impresionantă în sudul Franţei, arată o anchetă a Organised Crime and Corruption Reporting Project. Jurnaliştii atrag, însă, atenţia că declaraţiile de avere ale Liudmilei Putina arătau că veniturile sale erau modeste. Actualul său soţ a avut trei companii care au dat faliment, iar salariul actual nu justifică o astfel de achiziţie.
Vila se află în apropiere de oraşul francez Biarritz şi a fost evaluată la până la şapte milioane de euro. În apropiere se află şi o vilă a Katerinei Tihonova, despre care presa crede că este fiica preşedintelui rus, potrivit News.ro.
Potrivit actelor oficiale, vila opulentă, care se află în prezent în renovare, îi aparţine lui Artur Oceretnîi, care ar fi noul soţ al Liudmilei.
Oceretnîi a avut de-a lungul timpului trei firme care au dat faliment şi au rămas cu datorii. El lucrează în prezent ca director al agenţiei de organizare de evenimente Art-Show Center, care are drept clienţii, printre alţii, Gazprom şi Transneft.
Potrivit unui site de locuri de muncă din Rusia, Superjob, salariul mediu al unui director general începe de la aproximativ 3.650 de dolari pe lună. Însă, atunci când Art-Show Center a publicat un anunţ pentru director general, oferea un salariu de numai 1.780 de dolari.
În aceste condiţii, probabil că banii au provenit de la Liudmila. Cu toate acestea, declaraţiile sale de avere din perioada în care era măritată cu Putin arătau că are venituri modeste.
Astfel, în anul 2012 ar fi avut benituri de numai 3.800 de dolari, în 2011 de 14.00 de dolari, iar în 2009 de numai 18 dolari. În declaraţia din 2010, în anul de dinainte de alegeri, ea ar fi avut economii de 270.000 de dolari.
Proprietăţile declarate ale familiei Putin – două apartament, un teren, un garaj şi trei maşini – au rămas în posesia preşedintelui după divorţul din 2013.
Aceste date sugerează că familia Putin, inclusiv Liudmila, au avere ascunsă.
Vila din sătucul Anglet, aflată în apropiere de Biarritz, a fost cumpărată în decembrie 2014, la numai şase luni după ce Liudmila şi Vladimir Putin au anunţat public divorţul lor. Vila, numită iniţial “Souzanna”, dar al cărei nume a fost schimbat apoi în “Reverie”, a fost construită în 1927. Are pardoseli de marmură, candelabrele originale şi un basorelief realizat de sculptorii francezi Jan şi Joel Martel.
Vila are 450 de metri pătraţi, patru dormitoare, un living şi sală de servit masa, cu terasă, precum şi un spaţiu pentru biliard. Este înconjurată de un parc privată de 5.000 de metri pătraţi, unde se află o piscină exterioară şi un pavilion de muzică.
Oceretnîi renovează în prezent vila. Contractorul a explicat, însă, că nu are contacte cu proprietarii şi comunică numai prin avocaţi cu aceştia.