Filmul accidentului aviatic din Rusia. Un pasager susține că aeronava a fost lovită de fulger

Data actualizării: Data publicării:
accident aviatic Rusia avion in flacari
Un avion Aeroflot a luat foc pe cel mai mare aeroport din Moscova | Foto: EPA/Agerpres

Cel puțin 41 de oameni au murit după ce un avion al companiei Aeroflot a luat foc la aterizare, după ce a revenit pe aeroportul Sheremetievo, din Moscova, la scurt timp de la decolare. Imaginile dramatice surprinse pe pistă arată cum pasagerii au părăsit aeronava pe rampele de evacuare, îngroziți de flăcările care au cuprins aeronava.

accident aviatic Rusia avion in flacari
Un avion Aeroflot a luat foc pe cel mai mare aeroport din Moscova | Foto: EPA/Agerpres

VIDEO. Avion în flăcări în Rusia, 41 de morți. Imagini terifiante surprinse de unul dintre pasageri

Supraviețuitorii accidentului aviatic din Rusia spun că avionul ar fi fost lovit de un fulger, la scurt timp după decolare, însă compania națională Aeroflot susține că aeronava s-a întors pe cel mai mare aeroport din Moscova din cauza unei defecțiuni tehnice.

Printre cei decedați se numără și doi copii. La bordul avionului se aflau 73 de pasageri și 5 membri ai echipajului. Informațiile inițiale sugerau că avionul aterizase în flăcări, însă agenția de presă rusă Interfax anunță că aeronava a luat foc din cauza aterizării dificile.

Avionul, un Suhoi Superjet 100, a aterizat cu rezervoarele de combustibil pline pentru că piloții au pierdut contactul cu turnul de control și au decis că este prea periculos să survoleze aeroportul pentru a consuma combustibil. Pentru că a aterizat cu rezervoarele pline, avionul s-a aprins ca o torță atunci când a lovit pista. 

„Sunt 37 de supraviețuitori: 33 de pasageri și patru membri ai echipajului”, a anunțat un oficial din ancheta care investigează cauzele producerii accidentului aviatic din Moscova.

Un martor spune că este „un miracol” că au reușit să supraviețuiască oameni.

Filmul accidentului aviatic din Rusia

Avionul Aeroflot a decolat de pe aeroportul Sheremetievo la ora locală 18:02, cu destinația Murmansk. Piloții au trimis un semnal de urgență, din cauza unei defecțiuni petrecute pe vreme rea, la scurt timp de la decolare.

După ce a primit permisiunea de a reveni pe aeroport, avionul a aterizat. Aeronava a atins pista fără probleme, dar apoi s-a desprins de la sol. A părut că ţopăie, a lovit pista şi toată partea din spate a fost cuprinsă de flăcări. Piloţii au dus avionul într-o parte ferită a aeroportului iar pasagerii aflaţi în partea din faţă au ieşit cu ajutorul rampelor de evacuare.

„Doar ce am decolat și avionul a fost lovit de un fulger. Aterizarea a fost brutală - aproape că am leșinat de frică”, a declarat Petr Egorov, un pasager care a supraviețuit accidentului aviatic din Rusia.

Aeroflot spune că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i salva pe toți cei aflați la bord. Ulterior, compania aeriană a publicat lista cu supraviețuitorii accidentului aviatic.

accident aviatic Rusia avion in flacari
Un avion Aeroflot a luat foc pe cel mai mare aeroport din Moscova | Foto: EPA/Agerpres

Guvernatorul din Murmansk a anunțat că familiile celor decedați vor primi fiecare câte 1 milion de ruble, echivalentul a 15.300 de dolari, în timp ce victimele internate în spital vor primi 500.000 de ruble, adică 7.650 dolari.

Kristian Kostov, fost concurent al Bulgariei la Eurovision, a postat pe rețelele de socializare despre incidentul aviatic, spunând că a fost martor. El a declarat că oamenii din aeroport s-au îngrozit când au văzut avionul cuprins cu totul de flăcări.

În regiunea Murmansk au fost declarate trei zile de doliu, în memoria celor 41 de oameni care au murit în accidentul aviatic din Moscova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...