Video&Foto Explozie la un bloc din Rusia, soldată cu mai multe apartamente distruse. Acoperișul clădirii s-a prăbușit
Data actualizării: Data publicării:
O explozie la un bloc de apartamente din oraşul rus Naberejnîe Celnî (Republica Tatarstan), situat la 930 km de Moscova, a distrus parțial imobilul, au anunţat luni serviciile de urgenţă ruse. Cauza pare să fi fost o scurgere de gaze. Acesta nu este un incident singular, în ultima vreme au avut loc mai multe astfel de explozii la imobile din Rusia.
Cel puţin patru persoane au fost rănite, două au fost prinse sub dărâmături, iar alte peste 30 au fost evacuate, conform unui bilanţ preliminar realizat de filiala locală a Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, anunță Reuters, preluată de Agerpres.
Imagini video difuzate pe social media arată acoperişul şi o parte din cele două etaje superioare prăbuşindu-se, în timp ce lumini mai sunt încă aprinse în alte apartamente din clădire.
Exploziile în urma scurgerilor de gaze sunt relativ frecvente în Rusia din cauza infrastructurii învechite şi a reglementărilor precare de siguranţă.
În septembrie, două persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziei produse într-un bloc de apartamente din oraşul Noginsk, iar alte trei au decedat ca urmare a unei deflagraţii produse câteva zile mai târziu într-o localitate din regiunea Lipeţk.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media