Avionul cu apă sfințită, armă „de distrugere în masă” împotriva alcoolicilor

Data publicării:
avion

Rușii luptă împotriva patimii băuturii cu... avionul. Ideea le aparține unor preoți, care aruncă apă sfințită dintr-o aeronavă, deasupra unui oraș. Se întâmplă lângă Moscova, iar metoda pare să dea rezultate. Cel puțin asta susține un localnic, care nu a mai băut de anul trecut, după un astfel de survol anti-alcool.

Tver este un oraș de 400 de mii de locuitori, în care oamenii beau ca-n Rusia: adică mult, tot, practic. Hotărâți să facă ceva în privința asta, preoții de aici au decis să treacă la treabă chiar de Ziua Abstinenței. Așa că au umplut mai multe bidoane cu apă sfințită și s-au urcat într-un avion, de unde au eliberat-o deasupra orașului.

Preot: Îmi doresc să văd orașul Tver de la înălțime. Putem combina acest lucru cu o faptă bună: luăm apa sfințită, zburăm și binecuvântăm pământul nostru sacru.

Preoții sunt convinși că în acest fel, alcoolicii din Tver pot scăpa de patima băuturii. Un localnic chiar jură că „tratamentul” are efect, fiindcă după un astfel de zbor anti-băutură nu a mai pus picătură pe limbă.

Preot: În timpul zborului spun și rugăciuni, astfel încât acestea să protejeze de necazuri orașul nostru.

Potrivit unui raport al asociației Rusia Trează, regiunea respectivă ocupă unul dintre locurile fruntașe în privința consumului de alcool în această țară.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...