Acuzații halucinante aduse de Rusia la ONU: ucrainenii pregătesc drone cu „țânțari de luptă”

Data actualizării: Data publicării:
roi de tantari
Rusia acuză Ucraina la ONU că pregătește atacuri cu ajutorul unor țânțari infectați Foto: Profimedia Images

Rușii aduc acuzații halucinante la adresa Ucrainei, chiar de la tribuna ONU. Potrivit ambasadorului rus la Națiunile Unite, Ucraina ar fi pregătit drone înarmate cu țânțari infectați. Afirmația a fost făcută la o sesiune a Consiliului de Securitate al ONU, reuniune cerută chiar de ruși.

Ambasadorul Moscovei, Vasili Nebenzia, a spus că forțele ruse au capturat de la ucraineni documente și planuri care ar demonstra teoria cu țânțarii.

Conform documentului, o dronă ar transporta un container plin cu tânțari purtători de boli infecțioase, care să fie eliberați într-o anumită zonă. Persoanele atacate s-ar infecta cu boli foarte contagioase prin înțepăturile de țânțari. Documentul afirmă clar că un soldat infectat astfel nu și-ar putea îndeplini misiunea atribuită”, a declarat Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU. 

În același discurs, diplomatul a repetat acuzații mai vechi, că Ucraina și Statele Unite lucrează la arme biologice, care să fie răspândite de păsări sau de lilieci. Asta, după acuzațiile, la fel de nefondate, legate de „bomba murdară” pe care o au ucrainenii.

Ambasadorul american la ONU a răspuns că Rusia nu face decât să ocupe timpul celorlalți cu acuzații false. 

„Această întâlnire este o pierdere de timp pentru toată lumea. Rusia ne-a chemat aici, încă o dată, cu unicul scop de a răspândi dezinformări. Știm cu toții că aceste afirmații sunt pure născociri, prezentate fără nicio fărâmă de dovezi. Tot ce are Rusia sunt conspirații bizare, conspirații care nu sunt mai credibile astăzi decât atunci când au fost aduse pentru prima dată la acest Consiliu, în urmă cu șase luni”, a spus Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la ONU.

La rândul său, șeful administrației prezidențiale ucrainene a scris pe Telegram că oamenii care lansează astfel de acuzații cu „tânțari de luptă” ar trebui să caute tratament.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”