Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o legitimaţie pentru poliţia secretă din Germania de Est, Stasi, înainte de căderea Zidului Berlinului în 1989, a declarat marţi un angajat al unor arhive germane, potrivit DPA, citat de Agerpres.
Legitimaţia, valabilă între 1985 şi 1989, i-ar fi permis lui Putin să treacă cu uşurinţă prin punctele de securitate ale poliţiei secrete Stasi din RDG, a spus cercetătorul Konrad Felber, care conduce o arhivă Stasi din oraşul Dresda din estul Germaniei.
Putin era agent sovietic al KGB în Germania de Est în anii '80, iar apoi a fost şeful instituţiei succesoare a KGB, FSB, la sfârşitul anilor '90, înainte de a deveni premier şi apoi preşedinte al Rusiei.
Legitimaţia, care a trecut neobservată în arhivă timp de mulţi ani, "nu înseamnă automat că Putin a lucrat pentru Stasi", a spus Felber.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că este posibil ca Putin să fi avut o legitimaţie Stasi.
"KGB şi Stasi erau servicii partenere, prin urmare nu putem exclude un astfel de schimb de scrisori de acreditare", a spus Peskov, citat de agenţia oficială de presă TASS.
Informaţia a apărut prima dată în cotidianul german Bild.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media