Rusia şi Belarus au început a doua etapă a exerciţiilor militare cu arme nucleare

Data publicării:
Putin și Lukașenko
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko la Leningrad. Foto: Profimedia Images

Trupe ruse şi belaruse au început a doua etapă a exerciţiilor nucleare tactice pe teritoriul Rusiei, a anunţat marţi Ministerul Apărării rus, informează Reuters.

Potrivit ministerului, exerciţiile sunt menite să asigure că personalul şi echipamentul militar ale celor două ţări sunt pregătite pentru a proteja suveranitatea şi integritatea lor teritorială.

"În timpul manevrelor militare, vor fi exersate aspecte ce ţin de pregătirea comună a unităţilor forţelor armate ale Federaţiei Ruse şi Republicii Belarus pentru utilizarea în luptă a armelor nucleare non-strategice", a precizat ministerul rus.

Ministrul Apărării din Belarus, generalul-locotenent Viktor Krenin, a declarat luni că exerciţiile reprezintă o măsură proactivă pentru a „creşte disponibilitatea noastră de a folosi aşa-numitele arme de represalii”.

„În prezent, mai mult ca oricând, suntem hotărâţi să răspundem oricăror ameninţări atât pentru ţara noastră, cât şi pentru Uniunea Statală” între Rusia şi Belarus, a mai spus el.

Luna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat forţelor armate ruse să exerseze desfăşurarea de arme nucleare tactice după ce, după cum susţine Moscova, au existat ameninţări din partea Franţei, Regatului Unit şi SUA.

Prima etapă a exerciţiilor a avut loc luna trecută în sudul Rusiei, analiştii pe probleme de securitate afirmând că acestea reprezintă un semnal de avertizare lansat de Putin pentru a descuraja Occidentul să se implice mai mult în războiul din Ucraina.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri