Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus a criticat Germania, miercuri, în ce privește felul în care este tratat cazul Navalnîi de oficialii de la Berlin. Lavrov spune că tonul pe care îl are Germania la adresa Rusiei este „inacceptabil”, relatează The New York Times.
„Am strâns o mulțime de întrebări pentru colegii noștri germani în ce privește atitudinea complet nepotrivită pe care o au față de solicitările oficiale pe care le trimitem la Berlin”, a spus Lavrov în cadrul unei conferințe de presă.
Lavrov a adăugat că Rusia este nemulțumită de „tonul absolut inacceptabil” prin care Germania își comunică poziția în fața comunității internaționale.
Aleksei Navalnîi, un cunoscut și vechi adversar al președintelui rus Vladimir Putin, este tratat la spitalul Charite de la Berlin, unde a fost dus după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern în Rusia. Medicii germani și guvernul de la Berlin susțin că el a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok. Rușii neagă acest lucru și spun că nu există dovezi că Navalnîi a fost otrăvit cu această substanță.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat miercuri că Rusia nu va deschide o investigație oficială până nu primește analizele care indică faptul că Navalnîi a fost, într-adevăr, otrăvit.
Editor: Adrian Dumitru