Rusia nu a reușit să preia conducerea Interpol. Cine este noul președinte

Data actualizării: Data publicării:
interpol 3

Sud-coreeanul Kim Jong-yang a fost ales miercuri preşedinte al Interpol pentru un mandat de doi ani, învingându-l la vot pe candidatul din Rusia, Aleksandr Prokopciuk, în cadrul celei de-a 87-a Adunări Generale a Interpol, care se desfăşoară în Dubai, a anunţat marţi această organizaţie poliţienească internaţională pe Twitter, potrivit AFP.



Kim Jong-yang a fost până în prezent preşedinte interimar al Interpol după „demisia” subită a fostului său şef, Meng Hongwei, acuzat de corupţie în China şi care a dispărut în mod misterios la începutul lunii octombrie în timpul unei deplasări în ţara sa de origine.

Reuniţi de duminică în Dubai, delegaţii Interpol l-au ales pe sud-coreean, susţinut de SUA, în cadrul Adunării Generale a organizaţiei.

Cotidianul The Times afirmase săptămâna trecută, citând surse britanice, că rusul Prokopciuk era favorit la şefia Interpol.

Deşi funcţia de preşedinte este mai mult onorifică decât operaţională, candidatura generalului rus de 56 de ani a fost criticată de reprezentanţi ai mai multor ţări membre Interpol, care se temeau că organizaţia internaţională ar putea să devină un instrument în serviciul Kremlinului.

„Încurajăm toate naţiunile şi organizaţiile care fac parte din Interpol şi respectă statul de drept să aleagă un şef integru. Credem că acesta va fi cazul lui Kim'', a declarat marţi, în ajunul votului, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

Patru senatori americani au cerut de asemenea într-o scrisoare deschisă, dată publicităţii luni, adresată delegaţilor din cele 192 de ţări membre ale Interpol să respingă candidatura lui Prokopciuk.

„Evenimente recente au arătat că guvernul rus abuzează de procedurile Interpol pentru a-şi hărţui oponenţi politici’”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, Garrett Marquis. 

Sursă: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”