Rusia extinde lista oficialilor europeni cărora le interzice intrarea pe teritoriul rus, ca răspuns la sancțiunile impuse de Occident

Data publicării:
steagurile rusiei si uniunii europene
Foto: Profimedia Images

Rusia anunţă vineri că a „lărgit considerabil” lista oficialilor europeni cărora le interzice intrarea pe teritoriul rus, ca răspuns la cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni impuse Moscovei de Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, potrivit News.ro. 

„Considerăm aceste măsuri ale UE (drept) ilegitime”, denunţă într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

„Ca răspuns la aceste iniţiative inamicale, partea rusă a lărgit în mod considerabil lista reprezentanţilor instituţiilor europene şi ţărilor membre UE” cărora le interzice intrarea pe teritoriul rus, anunţă diplomaţia rusă. Moscova nu precizează însă numărul persoanelor vizate.

Statele membre ale UE au convenit miercuri asupra unui al unsprezecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, menit în special să prevină eludarea restricțiilor deja în vigoare.

Cel de-al 11-lea pachet vizează frigiderele, imprimantele, calculatoarele electronice şi alte produse care „contribuie la consolidarea militară şi tehnologică a Rusiei sau la dezvoltarea sectorului său de apărare şi securitate”. Lista are 155 de pagini.

Europenii au interzis, de asemenea, accesul în porturi şi ecluze pe teritoriul UE pentru navele suspectate de încălcarea interdicţiei privind importul de ţiţei şi produse petroliere ruseşti pe cale maritimă.

Statele europene au prelungit, de asemenea, suspendarea licenţelor de emisie în UE pentru cinci organe de presă ruseşti aflate sub controlul permanent al conducerii ruse, precum şi interdicţia de difuzare a conţinutului acestora. De asemenea, au adăugat pe lista lor neagră 71 de persoane şi 33 de entităţi implicate în deportarea copiilor ucraineni în Rusia.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Georgescu, pus la pământ de un apropiat! Este cumplit ce făcea în tinereţe: 'Frustrat şi ne punea...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în trei zile...
Pro FM
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Film Now
Actorul care l-a impresionat pe Leonardo DiCaprio: "Era noul James Dean al televiziuni". Preferatul lui a...
Adevarul
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a...
Newsweek
Casele de Pensii, obligate să dea sute de lei în plus pensionarilor cu grupe și condiții grele. Cum?
Digi FM
Pierce Brosnan: Următorul James Bond trebuie să fie britanic
Digi World
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ riscul de...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Robert Redford, primul rol după o pauză de şase ani. Actorul de 88 de ani, apariție scurtă într-un serial...
UTV
Bianca Censori, din nou în centrul atenției! Apariție incendiară pe role în Italia