Rusia arde gazele destinate exportului către UE la graniţa cu Finlanda (media)

Data publicării:
Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda
Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda. Foto: Twitter

Gigantul energetic rus Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda, relatează joi agenţia de presă Unian, citând publicaţia finlandeză Yle, potrivit căreia Moscova arde la propriu gazele încă de la sfârşitul lunii mai când compania rusă de gaze şi-a redus livrările către UE.

Arderea se desfăşoară în apropierea staţiei de compresoare ''Portovaia'' şi a terminalului GNL cu acelaşi nume. Imagini de satelit provenind de la sistemul NASA de monitorizare a incendiilor arată că procesul a început în data de 22 mai.

În perioada respectivă, compania Gazprom redusese tranzitul de gaze către Uniunea Europeană şi încetase să mai folosească întreaga capacitate a conductei, deşi UE achitase integral livrările.

La sfârşitul lunii, arderea gazelor ruseşti a fost observată la terminalul de lângă frontiera cu Finlanda. Iar la mijlocul lunii iunie a fost observat un incendiu lângă staţia de compresoare. În perioada aceea, Gazprom diminuase de aproape trei ori livrările de gaze în Europa - de la 167 milioane de metri cubi de gaze până la 67 milioane metri cubi.

Gazele continuă să fie arse de câteva săptămâni în volume extrem de mari, iar flăcările uriaşe sunt vizibile chiar şi de pe teritoriul Finlandei, notează Unian, citând publicaţia Yle.

Rusia a declarat miercuri că nu poate recepţiona turbina Siemens - reparată în Canada şi considerată ca fiind esenţială pentru funcţionarea gazoductului Nord Stream 1, ce alimentează Europa cu gaze ruseşti - din cauza sancţiunilor. Prin astfel de motive, Federaţia Rusă încearcă să determine UE să ridice restricţiile impuse după invazia rusă în Ucraina, comentează Unian, potrivit Agerpres.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...