Robert Fico și-ar fi dorit să meargă cu Viktor Orban la Moscova: Sănătatea nu mi-a permis să-l însoțesc

Data publicării:
robert fico face declaratii de presa
Premierul guvernului Slovaciei, Robert Fico. FOTO: Profimedia Images

Premierul populist slovac Robert Fico, rănit într-un atentat în mai, a declarat vineri că l-ar fi însoţit pe omologul său ungar, Viktor Orban, în vizita sa controversată la Moscova, dacă sănătatea i-ar fi permis, notează AFP, potrivit Agerpres. 

„Dacă sănătatea mi-ar fi permis să merg acolo, mi-ar fi plăcut foarte mult să îl însoţesc”, a declarat Fico în prima sa apariţie publică de când a fost împuşcat, cu ocazia unei sărbători slovace.

Orban s-a întâlnit vineri la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, care a pretins că îl vede pe premierul ungar drept reprezentant al Uniunii Europene, în ciuda dezminţirilor de la Bruxelles.

Ambiguitatea pălăriei duble a lui Orban, şeful al guvernului ungar şi preşedinte al Consiliului UE, i-a iritat pe partenerii europeni ai Budapestei, care se afişează ca susţinători de neclintit ai Kievului şi au rupt legăturile cu Rusia de la invazia Ucrainei în februarie 2022.

Ungaria şi Slovacia refuză să ajute militar Ucraina.

Victor Orban a vizitat marţi capitala Ucrainei, unde preşedintele Volodimir Zelenski a reamintit cererile sale de retragere completă a ruşilor de pe teritoriul ucrainean şi plata unor despăgubiri.

„Vreau să-mi exprim admiraţia pentru premierul ungar care nu a ezitat să meargă la Kiev şi Moscova”, a mai declarat Fico.

„Nu există niciodată suficiente discuţii despre pace sau iniţiative” pentru a ajunge la aceasta, a spus el.

Fico, de 59 de ani, a fost împuşcat cu patru gloanţe trase de la mică distanţă pe 15 mai, în timp ce îşi saluta susţinătorii la finalul unei şedinţe a guvernului în oraşul Handlova din centrul ţării.

În urma atentatului, presupusul trăgător, identificat de presa slovacă drept poetul Juraj Cintula, 71 de ani, a fost acuzat de atac terorist şi plasat în arest preventiv.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri