„Riscuri pentru umanitate”. Musk cere o pauză în antrenarea inteligenței artificiale mai puternice decât GPT4

Data actualizării: Data publicării:
BeFunky-collage-2
Elon Musk şi o serie de experţi îndeamnă la o pauză în antrenarea unor sisteme de inteligenţă artificială mai puternice decât GPT-4. Colaj Foto: Getty Images & Profimedia Images

Elon Musk şi un grup de experţi în inteligenţă artificială şi de directori din industrie cer într-o scrisoare deschisă o pauză de şase luni în antrenarea unor sisteme mai puternice decât modelul GPT-4, recent lansat de OpenAI, invocând potenţiale riscuri pentru societate şi umanitate, scrie Reuters

Scrisoarea, transmisă de organizaţia non-profit Future of Life Institute (Institutul pentru Viitorul Vieţii), este semnată de peste 1.000 de persoane, între care Elon Musk, directorul general al Stability AI, Emad Mostaque, cercetători de la DeepMind, deţinut de Alphabet, precum şi experţi recunoscuţi din domeniul inteligenţei artificiale precum Yoshua Bengio şi Stuart Russell. 

Toţi solicită o pauză în dezvoltarea inteligenţei artificiale avansate până când protocoale de siguranţă comune pentru astfel de modele vor fi dezvoltate, implementate şi auditate de experţi independenţi. 

Sistemele puternice de inteligenţă artificială ar trebui să fie dezvoltate numai după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive şi că riscurile lor vor fi gestionabile, se arată în scrisoare.

Scrisoarea detaliază riscurile potenţiale pentru societate şi civilizaţie pe care le pun sistemele de inteligenţă artificială competitive - în special perturbări economice şi politice - şi solicită dezvoltatorilor să colaboreze cu factorii de decizie politică în ceea ce priveşte guvernanţa şi autorităţile de reglementare. 

„Sistemele puternice de inteligență artificială ar trebui să fie dezvoltate numai după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive și că riscurile lor vor fi gestionabile", se arată în document. „Sistemele de inteligență artificială cu inteligență uman-competitivă pot prezenta riscuri profunde pentru societate și umanitate, după cum arată ample cercetări și după cum recunosc laboratoarele de vârf de inteligență artificială”, argumentează semnatarii.

În scrisoare sunt detaliate potențiale riscuri la adresa societății și civilizației din cauza sistemelor de inteligență artificială ce pot provoca dereglări economice și politice, documentul solicitând dezvoltatorilor de astfel de sisteme să colaboreze cu factorii de decizie politică și autoritățile de reglementare.

Demersul acestor personalităţi vine în contextul în care şi Europol, forţa de poliţie a UE, s-a alăturat luni vocilor - tot mai multe - care exprimă în ultimul timp preocupările de natură etică şi juridică în legătură cu inteligenţa artificială avansată, cum ar fi ChatGPT. Europol a avertizat cu privire la potenţiala utilizare abuzivă a sistemului în încercările de phishing, dezinformare şi criminalitate informatică. 

Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, nu a semnat scrisoarea, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Future of Life Institute.  În schimb, Elon Musk, a cărui companie de automobile Tesla foloseşte AI pentru un sistem de pilot automat, şi-a exprimat deschis îngrijorarea cu privire la AI. 

De la lansarea sa, anul trecut, ChatGPT al OpenAI, susţinut de Microsoft, a determinat rivalii să accelereze dezvoltarea unor modele similare de limbaj, de mari dimensiuni, iar companiile să integreze modele generative de inteligenţă artificială în produsele lor. 

Scrisoarea nu este perfectă, dar spiritul este corect: trebuie să încetinim până când vom înţelege mai bine ramificaţiile, a declarat Gary Marcus, profesor emerit la Universitatea din New York. Pot provoca daune serioase. Marii jucători devin tot mai secretoşi în legătură cu ceea ce fac, ceea ce face ca societăţii să-i fie greu să se apere împotriva unor eventuale daune care s-ar putea materializa, arată profesorul.

Citește și: Ce poate să facă GPT-4, noul model de inteligență artificială lansat de OpenAI și care sunt diferențele față de ChatGPT

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei