Rezervoarele de gaze naturale ale Germaniei se umplu mai repede decât era așteptat

Data publicării:
Robert Habeck, ministrul german al economiei.
Robert Habeck, ministrul german al economiei. Foto: Profimedia

Rezervoarele de gaze naturale ale Germaniei se umplu mai repede decât era planificat, a anunțat ministrul german al economiei, Robert Habeck, oferind, astfel, noi speranțe că cea mai mare economie a Europei va evita probleme majore în aprovizionarea cu energie în această iarnă, scrie Reuters.

„Rezervoarele se umplu mai repede decât am prevăzut”, a spus Habeck, care a adăugat că obiectivul guvernului de la Berlin de a avea rezervoarele la capacitate de 85% până în octombrie ar putea fi atins la începutul lui septembrie.

Germania se află în faza a doua a unui plan de urgență în trei faze, formulat după ce Rusia a redus livrările de gaze pentru a pune presiune pe Europa și a o șantaja după ce a invadat Ucraina.

Conform Der Spiegel, doar 9,5% din consumul pe luna august a venit din surse rusești. Anul trecut, gazul rusesc a reprezentat 55% din consumul total al țării.

Guvernul german stabilise o țintă de 75% capacitate pentru rezervoarele de gaz la 1 septembrie, dar nivelurile acestora au ajuns deja la 82,2%.

Germania urmează, de asemenea, să primească și gaz natural lichefiat din Franța, după ce cele două țări au rezolvat mai multe probleme de organizare și tehnice.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...