Reuters: După vizita lui Biden în Israel, SUA sunt legate de orice ofensivă în Fâșia Gaza

Data actualizării: Data publicării:
biden si netanyahu
Președintele american Joe Biden, alături de președintele israelian Benjamin Netanyahu. Foto: Profimedia

Vizita preşedintelui american, Joe Biden, miercuri în Israel a avut loc la o zi după ce bombardarea unui spital din Fâșia Gaza, care a ucis sute de palestinieni, a devenit rapid un punct nevralgic în lumea arabă. Biden a venit pentru a susţine lupta Israelului împotriva Hamas şi pentru a oferi ajutor palestinienilor, dar prin faptul că a zburat la Tel Aviv atunci când a făcut-o, Biden s-a legat în acest fel de orice luptă care va urma, comentează joi agenţia Reuters.

„Dintr-o perspectivă a riscului, Biden este acum legat de orice decid israelienii să facă în Gaza”, a declarat Jon B. Alterman, directorul programului Orientul Mijlociu la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) din Washington.

Biden mizează pe faptul că încurajarea, negocierea şi ajutorul acordat Israelului îi conferă cea mai mare influenţă în modelarea acţiunilor acestuia, a spus el.

Planurile sale de a face să treacă rapid prin Congres un ajutor suplimentar de miliarde de dolari pentru Israel este posibil să alimenteze dezbaterile privind fondurile contribuabililor americani. Între timp, veto-ul american la o rezoluţie a ONU care cerea încetarea focului a stârnit furia aliaţilor.

Biden a declarat că Statele Unite vor oferi noi fonduri de 100 de milioane de dolari pentru ajutor umanitar în Gaza şi Cisiordania ocupată. Statele Unite au cerut Israelului să permită ajutorul umanitar pentru palestinieni.

Deja Casa Albă recunoaşte că trebuie să explice mai bine acasă politica lui Biden privind Israelul.

Biden va rosti joi un discurs la Casa Albă la ore de maximă audienţă pentru „a discuta răspunsul nostru la atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului şi războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei”, a anunţat miercuri Casa Albă.

După ce a plecat de la Tel Aviv, Biden a susţinut un prim briefing de presă la bordul Air Force One pentru a le spune reporterilor că a discutat cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi pentru a deschide punctul de trecere Rafah pentru ajutor umanitar în Gaza.

Menţinerea credibilităţii ar putea deveni din ce în ce mai dificilă pentru Biden atunci când o invazie terestră va creşte numărul victimelor civile, a spus Ezra Cohen, cercetător la Institutul Hudson şi fost subsecretar american al apărării pentru informaţii.

„Sunt trupe terestre la sol, mergând din casă în casă, lupte pe stradă, cu Hamas, cu civili încă blocaţi acolo pentru că Hamas nu îi lasă să plece”, a declarat Cohen.

El a adăugat că Biden „va trebui să fie foarte preocupat să explice poporului american că Israelul respectă legea conflictului armat”.

Mai mulţi critici vocali afirmă că Israelul nu o face.

Aproximativ 78% dintre americani, inclusiv majoritatea democraţilor şi republicanilor, susţin eforturile diplomatice ale SUA pentru a permite locuitorilor din Gaza care fug de lupte să se mute într-o ţară sigură, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

Mai puţin de jumătate, 41%, au spus că sunt de acord cu o declaraţie conform căreia „SUA ar trebui să sprijine Israelul” în conflictul său cu Hamas şi doar 2% au afirmat că Statele Unite ar trebui să-i sprijine pe palestinieni.

Situaţia ameninţă să destrame ani de muncă diplomatică de curtare a partenerilor din lumea arabă şi musulmană, din Turcia până în Arabia Saudită şi din Egipt până în Qatar, în speranţa că legăturile mai strânse ar face Israelul mai sigur, ar contracara duşmanii SUA, de la Teheran până la Moscova şi Beijing, şi ar ţine sub control preţul gazelor din SUA.

Diplomaţia pentru normalizarea legăturilor dintre Arabia Saudită şi Israel este acum îngheţată, în timp ce Biden încearcă să împiedice ca o criză în spirală să cuprindă Orientul Mijlociu şi să declanşeze o confruntare directă cu Iranul.

„A fi preşedinte înseamnă a face pariuri, iar Biden a făcut unul”, a spus Alterman. „Vom vedea cum se va termina asta”, a adăugat el.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...