Reuters: Noua industrie de energie nucleară din SUA are o problemă rusească

Data publicării:
Moscow. The exhibition stand of the Rosatom company at the International forum 'Russian Power Week' (RPW) in CVZ 'Arena'.
Doar firma TENEX, parte a grupului rusesc de stat Rosatom, vinde în prezent combustibil HALEU în regim comercial. Foto: Profimedia Images

Companiile americane care dezvoltă o nouă generaţie de reactoare nucleare de mici dimensiuni au o mare problemă: doar o singură companie vinde combustibilul de care au nevoie şi este vorba de o firmă rusească, transmite Reuters.

Acesta este motivul pentru care Guvernul american caută de urgenţă să utilizeze o parte din stocul său de uraniu îmbogăţit pentru a putea alimenta noile reactoare nucleare avansate şi să demareze o industrie care este considerată crucială pentru ţările care vor să îşi atingă obiectivele privind neutralitatea climatică.

Producţia de combustibil HALEU este o misiune critică şi sunt evaluate toate eforturile pentru a majora producţia, a spus un purtător de cuvânt de la Departamentul american al Energiei (DOE).

Criza energetică declanşată de războiul din Ucraina a relansat interesul pentru energia nucleară. Susţinătorii noilor reactoare, care sunt mai mici dar mai puternice, susţin că acestea sunt mai eficiente, pot fi construite mai rapid şi ar putea accelera tranziţia de la combustibilii fosili.

Însă, fără o sursă de încredere de combustibil de tip HALEU (high assay low enriched uranium) de care aceste reactoare au nevoie, companiile care dezvoltă noile reactoare se tem că nu vor primi comenzi pentru centralele lor. 

Şi fără comenzi, potenţialii producători ai acestui combustibil este puţin probabil să pună la punct lanţurile de aprovizionare comercială şi să înlocuiască uraniul rusesc. 

Înţelegem că este nevoie de acţiuni urgente pentru a stimula punerea la punct a unei oferte sustenabile şi determinată de piaţă de HALEU, a spus purtătorul de cuvânt de la Departamentul american al Energiei. 

Potrivit acestuia, Guvernul american este în faza finală a procesului de evaluare a cantităţii din stocul său de 585,6 tone de uraniu îmbogăţit pe care să o aloce pentru reactoarele nucleare.

Faptul că Rusia are un monopol asupra HALEU este de mult timp o sursă de îngrijorare pentru Washington dar războiul din Ucraina a schimbat miza jocului deoarece nici Guvernul american şi nici companiile care dezvoltă noua generaţie de reactoare nucleare avansate nu vor să depindă de Moscova.

HALEU este un combustibil nuclear îmbogăţit până la 20%, în loc de uraniu îmbogăţit până la 5% care alimentează majoritatea centralelor nucleare din lume. Însă doar firma TENEX, parte a grupului rusesc de stat Rosatom, vinde în prezent combustibil HALEU în regim comercial. 

Chiar dacă nicio ţară occidentală nu a sancţionat grupul Rosatom din cauza războiului din Ucraina, motivul principal fiind importanţa companiei ruseşti în industria nucleară mondială, dezvoltatorii americani de centrale nucleare, precum X-energy şi TerraPower, nu vor să fie dependenţi de un lanţ de aprovizionare rusesc.

Nu am avut o problemă cu combustibilul până în urmă cu câteva luni. După invazia din Ucraina nu mai suntem confortabili să facem afaceri cu Rusia, spune Jeff Navin, director de afaceri externe la TerraPower, companie la care preşedinte este miliardarul Bill Gates.

În prezent, energia nucleară asigură aproximativ 10% din producţia mondială de electricitate şi multe ţări analizează noi proiecte de centrale nucleare pentru a-şi asigura aprovizionarea cu energie şi de asemenea pentru a-şi îndeplini obiectivele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Însă, în condiţiile în care marile proiecte de centrale nucleare sunt dificile, din motive care includ şi costurile mari în avans, întârzierile în finalizarea proiectelor, depăşirile de costuri şi concurenţa venită din partea unor surse de energie mai ieftine, precum energia eoliană, mai mulţi dezvoltatori au propus aşa-numitele reactoare modulare mici (SMR).

Potrivit Reuters, nouă din 10 cele mai avansate reactoare SMR finanţate de Washington sunt concepute pentru a utiliza combustibil de tip HALEU.

Mai multe companii din SUA şi Europa intenţionează să producă combustibil HALEU la scară comercială dar chiar şi în cele mai optimiste scenarii spun că va dura cel puţin cinci ani de la momentul în care vor decide să demareze.

Nimeni nu vrea să comande 10 reactoare fără o sursă de combustibil şi nimeni nu vrea să investească într-o sursă de combustibil fără comenzi pentru 10 reactoare, spune Daniel Poneman, director general la furnizorul american de combustibil nuclear Centrus Energy Corp.

Agerpres amintește că în România, la finele lunii septembrie, Nuclearelectrica SA şi Nova Power & Gas SRL au înfiinţat RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici, pe locul fostei centrale electrice pe cărbune din Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. 

Centrala electrică va folosi tehnologia NuScale Power Module a NuScale, singura companie SMR care a obţinut aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA.

Citește și: Parlamentul European a votat ca energia nucleară și gazul să fie considerate combustibil „verde” de tranziție

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au vizitat 'țara care nu există' și au descoperit o altă lume. Au mâncat de toți banii și au...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic