Iranul a trimis o replică de portavion american în strâmtoarea Ormuz, fapt ce arată că ar putea începe o simulare de război în zonă, totul pe fondul tensiunilor crescute cu Statele Unite, scrie The Washington Post.
Nici presa de stat din Iran și nici oficialii guvernamentali nu au recunoscut, încă, faptul că au trimis replica de portavion în Strâmtoarea Ormuz, zonă prin care este tranzitată 20% din cantitatea de petrol la nivel mondial.
Apariția ei, însă, arată că iranienii urmează să înceapă noi simulări și teste de război în zonă. „Nu putem ști ce speră Iranul să obțină prin realizarea acestei replici sau ce câștiguri tactice au în minte. Noi nu am căutăm conflictul, dar suntem gata să apărăm forțele armate americane dar și interesele SUA în fața amenințărilor maritime din regiune”, a Rebecca Rebarich, purtătoare de cuvânt.
Replica seamănă cu unul dintre portavioanele americane care operează în mod frecvent în zona Strâmtorii Ormuz. O astfel de simulare de război a mai avut loc și în 2015, când Iranul a folosit o replică asemănătoare pentru a o ataca cu focuri de armă și rachete și a o scufunda.
Relațiile dintre SUA și Iran s-au înrăutățit progresiv de la venirea la Casa Albă a lui Donald Trump. Președintele Trump a scos SUA din tratatul nuclear pe care administrația precedentă îl negociase cu Iranul și a dat ordinul pentru asasinarea generalului Qasem Soleimani, unul dintre generalii de top ai acestei țări. Ca răspuns, Iranul a atacat baze militare ale SUA din Irak.
Editor: Adrian Dumitru