Regina nu va susține discursul de la deschiderea Parlamentului pentru prima dată în 59 de ani din cauza unor „probleme de mobilitate”

Data actualizării: Data publicării:
Regina Marii Britanii într-un costum roz cu pălărie ornată cu flori.
Regina Elisabeta a II-a. Foto: Getty Images

Regina Elisabeta a II-a nu va fi prezentă, anul acesta, la deschiderea anuală a Parlamentului de la Londra și nu va susține discursul tradițional, urmând ca Prințul Charles să îndeplinească acest rol în locul suveranei, scrie BBC. În vârstă de 96 de ani, Regina Elisabeta are probleme de mobilitate și și-a anulat, în ultima perioadă, mai multe angajamente și apariții publice.

Palatul Buckingham a transmis că deși suverana a sperat că va putea să susțină discursul tradițional din Parlament „problemele episodice de mobilitate” nu îi vor permite să participe la ceremonie.

În comunicat se mai precizează și că decizia a fost luată după consultarea medicilor suveranei.

Anterior, Elisabeta a II-a și-a anulat mai multe apariții publice și angajamente tot din motive de sănătate.

Ceremonia de deschidere a Parlamentului marchează începutul anului parlamentar, iar Regina are rolul de a prezenta principalele obiective ale guvernului în fața parlamentarilor.

Nu este prima oară când suverana britanică face modificări la ceremonia de deschidere a Parlamentului din cauza problemelor de sănătate – cu alte ocazii, protocolul a fost modificat pentru a-i permite Reginei să nu mai poarte Coroana Imperială de Stat, foarte grea, sau robele ceremoniale, iar anul trecut, ceremonia a fost micșorată semnificativ din cauza Covid-19.

Este pentru prima oară în ultimii 59 de ani când suverana britanică nu susține discursul tradițional la deschiderea Parlamentului. De când se află pe tron, Elisabeta a II-a a lipsit de la ceremonie doar în doi ani – în 1959 și în 1963, ani în care era însărcinată, scrie Sky News.

Elisabeta a II-a a împlinit, luna trecută, 96 de ani, iar domnia sa este cea mai lungă din istoria Regatului Unit și statelor predecesoare acestuia.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...