Regatul Unit va oferi cetățenia britanică rezidenților din Hong Kong care fug din metropolă după adoptarea controversatei legi

Data actualizării: Data publicării:
protestatara hong kong steag
O protestatară ține în mâini steagul Hong Kong-ului britanic, din perioada în care metropola se afla încă sub controlul Regatului Unit. Foto: Chris McGrath/Getty Images

Regatul Unit a anunțat, miercuri, că va oferi o cale spre obținerea cetățeniei britanice pentru toți rezidenții din Hong Kong eligibili, după adoptarea de către China a controversatei legi prin care este redusă autonomia metropolei, relatează CNN.

Ministrul de Externe britanic, Dominic Raab, a spus în cadrul unui interviu că după evaluarea conținutului noii legi adoptate în China, guvernul britanic a concluzionat că ea reprezintă „o încălcare evidentă a autonomiei Hong Kong-ului și o amenințare directă la libertățile individuale ale locuitorilor săi”.

Prin urmare, mai spune el, este și o încălcare clară și serioasă a declarației comune a celor două țări din 1997 care statuează că autonomia metropolei și sistemul său politic distinct de cel al China se vor păstra timp de 50 de ani, până în 2047.

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a declarat în fața legislativului de la Londra că „legea amenință libertățile și drepturile protejate de declarația comună”.

„Am anunțat în mod clar China că dacă va continua în acest fel, noi vom introduce căi pentru ca cei cu statut special (n. red. – cetățenii fostelor colonii cu statut British National Overseas) să poată intra în Regat, locui și munci aici cu posibilitatea de a obține cetățenia britanică”, a mai adăugat el de la tribuna Parlamentului britanic. Guvernul de la Londra estimează că aproximativ 2.9 rezidenți din Hong Kong sunt eligibili.

Parlamentul Chinei a adoptat marţi legea privind securitatea naţională în Hong Kong, creând astfel premisele celei mai radicale schimbări ale modului de viaţă în fosta colonie britanică după revenirea teritoriului sub autoritatea Chinei în urmă cu aproape 23 de ani. Beijingul susţine că legea, care vine ca răspuns la protestele pro-democraţie adesea violente care au avut loc anul trecut în Hong Kong, îşi propune să combată subversiunea, terorismul, separatismul şi ingerinţa forţelor străine în Hong Kong.

Între timp, de la adoptarea legii, mai multe organizații de activism pro-democrație au anunțat că își sistează operațiunile în Hong Kong, dar că își vor continua activitatea în afara granițelor sale. Poliția a făcut și primele arestări după intrarea în vigoare a legii. Un bărbat a fost reținut pentru că ținea în mâini un steag al independenței metropolei. 

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...