Recep Erdogan îi cheamă pe musulmani la unitate în faţa „atacurilor” creştine împotriva valorilor islamice

Data publicării:
Recep Erdogan, preşedintele Turciei, în fosta bazilică Sfânta Sofia
Erdogan în fosta bazilică Hagia Sofia. Foto: tccb.gov.tr

Recep Erdogan a făcut un apel la unitatea musulmanilor, în faţa a ceea ce preşedintele Turciei consideră „atacurile” tot mai numeroase venite din partea creştinilor asupra celor mai sacre valori islamice.

„În faţa atacurilor îndreptate asupra celor mai sacre valori ale  noastre, este datoria noastră să lăsăm deoparte diferenţele şi să ne unim forţele în numele Islamului”, a declarat preşedintele Erdogan, într-un mesaj mesaj video adresat Convenţiei Societăţii Musulmanilor Americani.

Erdogan a menţionat apoi ajutorul pe care Turcia l-a acordat comunităţilor musulmane de pretutindeni în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

„Anul acesta nu ne-am confruntat însă doar cu COVID-19, ci şi cu «virusul islamofobiei», care se răspândeşte mai rapid. În ţări descrise drept «leagăne ale democraţiei», rasismul, discriminarea şi intoleranţa au crescut atât de mult încât nu mai pot fi ascunse”, a spus Erdogan.

Erdogan: „Cei care încurajează insultarea Profetului nu o fac în numele libertăţii, ci pentru a-şi ascunde fascismul”

Liderul turc a adăugat că „în multe ţări, marginalizarea musulmanilor, din cauza credinţei, limbii, numelor sau înfăţişării lor, a devenit ceva obişnuit”.

Erdogan a menţionat episoade precum arderea Coranului în Suedia, protestele antiislamiste din Norvegia, sau scandalul caricaturilor Charlie Hebdo din Franţa, pe care le-a considerat veritabile „atacuri la adresa celor mai sfinte valori ale noastre”. În plus, el a amintit de alte „atacuri” îndreptate împotriva musulmanilor în Noua Zeelandă sau Canada.

„Această formă de ideologism fanatic, care nu e deloc diferită de cea al Statului Islamic în termeni, câştigă tot mai mult teren şi e chiar încurajată la nivel de şefi de stat. A se vedea exemplul jignirii Profetului nostru sub pretextul libertăţii de opinie din Franţa. Insultarea valorilor sacre nu are nimic de-a face cu libertatea. Cei care acum îi bat pe umeri pe cei care au ars Coranul, cei care încurajează insultarea Profetului nostru, cei care ignoră atacurile din moschei, nu o fac în numele libertăţii, ci pentru a-şi ascunde fascismul pe care-l au în ei”, a spus Erdogan.

De asemenea, preşedintele Turciei a declarat că ţine de datoria musulmanilor să îi protejeze pe sirieni, „copiii yemeniţi care suferă de foame şi boli, precum şi pe orfanii Palestinei” şi a spus că „este datoria noastră să apărăm cu preţul vieţilor noastre dreptul la Ierusalim, sanctuarul înţelepciunii şi al comunităţii musulmane”.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce conține de fapt laptele vândut în Lid, Kaufland și alte supermaketuri din România. Detaliile de pe...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...