Rebelii Houthi amenință Italia că va deveni o țintă dacă va lua parte la atacurile împotriva Yemenului

Data publicării:
rebeli houthi
Șeful comitetului revoluţionar suprem al Houthi a declarat că Italia trebuie să fie neutră în conflictul israeliano-palestinian. FOTO: Profimedia Images

Italia va deveni o ţintă dacă va lua parte la atacurile împotriva Yemenului, a declarat un responsabil de rang înalt al rebelilor houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, într-un interviu publicat luni de o media italiană, potrivit Reuters.

Mohamed Ali al-Houthi, şeful comitetului revoluţionar suprem al Houthi, a declarat pentru cotidianul La Repubblica că Italia trebuie să fie neutră în conflictul israeliano-palestinian şi să exercite presiuni asupra Israelului pentru a opri atacurile asupra Fâşiei Gaza, adăugând că aceasta ar fi singura cale de a obţine pacea în regiune.

Italia a declarat vineri că va detaşa un amiral care să preia comanda misiunii navale a Uniunii Europene în Marea Roşie, căreia i s-a alăturat pentru a proteja navele de atacurile miliţiei houthi din Yemen.

Mandatul acestei misiuni, care va fi lansată la jumătatea lunii februarie, are ca obiectiv protejarea navelor comerciale şi interceptarea atacurilor, dar nu participarea la lovituri împotriva houthi, a precizat şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, potrivit Reuters.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile