Reacția Kremlinului la summitul CPE din Republica Moldova: Nu există dialog deplin în Europa fără Rusia

Data publicării:
dmitri peskov
"Operațiunea militară specială" din Ucraina s-a transformat deja într-un "război" din cauza interferențelor occidentale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul afirmă că fără Rusia nu poate exista un dialog deplin privind procesele politice în Europa. Declarația vine în contextul organizării summitului organizat de Comunitatea Politică Europeană (CPE) în Republica Moldova, la care vor participa aproape 50 de lideri de pe continentul european, într-o tentativă de izolare a Rusiei.

„Vom urmări cu siguranţă noutăţile care vin de la Chişinău, vom urmări retorica care va domina acolo”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

În opinia Rusiei, „se poate desigur vorbi despre un fel de procese europene într-o Europă divizată, când nu există dialog între multe ţări şi Rusia, dar acesta este un proces politic minor în Europa şi nu poate fi complet”, a adăugat el.

Liderii Uniunii Europene se vor întâlni joi, în Republica Moldova, cu omologii lor din alte aproximativ 20 de ţări de pe continentul european, în cadrul celui de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, inclusiv cu liderii unor ţări pe care Rusia le considera parteneri apropiaţi, precum Serbia, Ungaria, Armenia, Azerbaidjan.

Acesta este un format informal conceput de preşedintele francez Emmanuel Macron pentru a permite statelor candidate la UE şi restului continentului - cu excepţia Rusiei şi Belarus - să discute o serie de probleme, de la securitate la conexiuni energetice.

Summit pentru susținerea Moldovei

Mesajul pe care liderii europeni îl vor transmite joi lumii este unul de susţinere totală a Republicii Moldova, o fostă republică sovietică care în ultimii ani a adoptat o politică clar pro-europeană, spre deosebire de politica pro-rusă a guvernului precedent, şi care suferă direct consecinţele războiului declanşat de Rusia în Ucraina vecină, notează EFE.

Nu este exclusă nici prezenţa fizică sau participarea prin videoconferinţă a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, în jurul căruia multe dintre ţările participante la summit au creat un front comun împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, conform agenţiei de presă citate.

Reprezentantul permanent interimar al Rusiei de pe lângă UE, Kiril Longvinov, a declarat miercuri pentru agenţia oficială rusă de presă TASS că summitul va fi „o altă încercare a Bruxelles-ului de a crea o coaliţie antirusească, de a-şi impune propria viziune asupra lumii în ţări terţe şi de a le convinge să se alăture «sancţiunilor nelegitime»” împotriva Rusiei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
medic studiaza analizele
Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului