Live Text Război în Ucraina, ziua 11. Nou eșec al acțiunii de evacuare a populației. Rușii trag asupra civililor - VIDEO

Data actualizării: Data publicării:
civili ucraineni cu copii in brate fug din irpin, langa kiev
Civilii din Irpin încearcă să fugă de atacul bombelor. Foto: Profimedia Images
Din articol
Nou mesaj de la Zelenski: Rusia va bombarda întreprinderile din industria de apărare Bilanțul victimelor civile de la Irpin crește la opt Peste 360 de civili uciși de la începutul invaziei Rusia se pregătește să se deconecteze de la rețeua globală de internet TikTok suspendă unele funcții în Rusia, Netflix își întrerupe serviciile Negociator: Ucraina e deschisă să discute „modele non-NATO” AIEA: Centrala de la Zaporojie se află sub comanda unui ofițer rus. Avem probleme de comunicare Premierul Nicolae Ciucă reacționează la retorica Rusiei în legătură cu România Rusia avertizează țările vecine Ucrainei, nominalizând România Mii de arestări în Rusia la protestele anti-război Bombardamente asupra civililor, la Irpin Putin și Macron au vorbit din nou la telefon, aproape două ore Crucea Roșie: Acțiunea de evacuare nu a reușit  Zelenski: Aeroport în vestul țării, distrus de ruși  Nou eșec al acțiunii de evacuare a Mariupolului  Zelenski anunță că rușii pregătesc bombardarea orașului Odesa  O nouă încercare de evacuare a civililor din Mariupol Rusia anunță pierderile provocate armatei ucrainene: 10 avioane şi elicoptere în ultimele 24 de ore Bilanț estimat al pierderilor rusești: Aproape 100 de avioane și elicoptere Regiunea Jîtomîr: Atacuri cu rachete, copii salvați din subsol Orașul Mariupol, de 5 zile fără curent și căldură Oraşe din nord-estul Ucrainei, atacate sâmbătă Ambasada Kievului în SUA: 3.000 de americani vor să lupte în Ucraina Discuție telefonică Zelenski - Biden Rusia începe „să realizeze costul real al războiului” Visa și Mastercard își suspendă operațiunile din Rusia

După zece zile de război, Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”, spune un consilier apropiat al președintelui ucrainean, care precizează că din acest punct negocierile pot fi „constructive”. În paralel, sâmbătă noapte Volodimir Zelenski a avut o nouă discuție telefonică cu Joe Biden, căruia i-a cerut mai mult ajutor financiar pentru a rezista invaziei Rusiei. Orașul-port Mariupol este în continuare sub blocadă rusească și de cinci zile nu mai are curent, apă și căldură. Atacurile din timpul nopții, în nordul țării, s-au soldat cu victime, potrivit serviciilor de urgență ucrainene.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina în a zecea zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a noua zi de război poate fi urmarit AICI, cel din a opta zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a șaptea zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a șasea zi de război poate fi urmărit AICI, din a cincea zi de război poate fi urmărit AICI, din a patra zi de război poate fi urmărit AICI, în a treia zi de război poate fi urmărit AICI, în a doua zi de război AICI, iar derularea evenimentelor începând cu data de 17 februarie poate fi urmărită AICI.

Principalele informații ale zilei:

  • Joe Biden și Volodimir Zelenski au discutat la telefon, președintele SUA promițând ajutor financiar suplimentar
  • În orașul Mariupol, de 5 zile fără apă, căldură și curent, s-a anunțat o nouî încetare a focului pentru evacuarea civililor
  • Acțiunea a eșuat pentru a doua zi consecutiv; părțile se acuză reciproc că nu au respectat încetarea focului
  • Volodimir Zelenski a anunțat că un alt aeroport, în vestul țării, a fost distrus de bombele rusești
  • Putin a vorbit duminică la telefon cu Erdogan și Macron
  • Opt persoane, între care doi copii, au fost ucise la Irpin în timp ce încercau să fugă
  • Rusia avertizează țările vecine Ucrainei, nominalizând România, să nu acorde sprijin forțelor aeriene ucrainene
  • AIEA anunță că sunt probleme de comunicare cu centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub comanda unui ofițer rus, un fapt „îngrijorător”

Nou mesaj de la Zelenski: Rusia va bombarda întreprinderile din industria de apărare

ACTUALIZARE 7 MARTIE, ORA 00:10 Președintele Volodimir Zelenski a publicat duminică seară un nou mesaj, extrem de puternic: „Nu vom ierta blocurile bombardate, nu vom ierta civilii executați, distrugerea infrastructurii noastre, sute de morți, mii de suferințe umane. Dumnezeu nu va ierta asta nici azi, nici mâine, niciodată! Rusia a anunțat că mâine (luni - n.r.) va bombarda întreprinderile din industria de apărare. Cele mai multe dintre ele sunt situate în orașele noastre, cu civili în jur. Este o crimă, pur și simplu o crimă!”

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 23:50  Un oficial de la Pentagon spune că Rusia a lansat aproximativ 600 de rachete de la începutul invaziei și că 95% din trupele Moscovei, care erau comasate la graniță, sunt acum în Ucraina.

La Harkov sunt bombardamente intense, pentru a 11-a noapte la rând. Orașul a fost în mare parte distrus de războiul pornit pe 24 februarie.

Bilanțul victimelor civile de la Irpin crește la opt

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 23:30 Opt civili au fost uciși în timpul evacuării din Irpin - un oraș situat la vest de Kiev care a fost supus duminică unor bombardamente intense - a declarat primarul localității, Oleksandr Markușin, potrivit CNN.

Markușin a spus că rușii au deschis focul în timpul unei evacuări pe un pod.

„O familie a murit, în fața ochilor mei au murit doi copii mici și doi adulți”, a spus el.

În înregistrările video de la fața locului se văd civili care se deplasau prin punctul de control, după care se produce o explozie la o intersecție părânda să fie cauzată de un obuz sau de un mortier.

Markușin a declarat că o altă evacuare va începe luni dimineață.

Peste 360 de civili uciși de la începutul invaziei

Peste 360 de civili au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei, joia trecută, a anunțat duminică, într-un comunicat, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului. Până în prezent, s-au înregistrat 1.123 de victime, dintre care 364 au decesat și 759 sunt rănite, a precizat instituția ONU, care avertizează totodată că cifrele reale sunt probabil „considerabil mai mari”.

Rusia se pregătește să se deconecteze de la rețeua globală de internet

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 23:22 Rusia a început pregătirile active pentru deconectarea de la internetul global, conform platformei de informații NEXTA.

Cel târziu pe 11 martie, toate serverele și domeniile trebuie să fie transferate în zona rusă, adică pe o rețea de internet locală.

Rusia a făcut primii pași în acest sens în vara anului trecut, când a adoptat o lege pentru asta. 

Măsura presupune ca traficul dintre utilizatorii ruși să rămână pe platformele din țară şi să nu mai fie redirecţionat către serverele din străinătate, unde ar putea fi interceptat de hackerii din alte state.

TikTok suspendă unele funcții în Rusia, Netflix își întrerupe serviciile

Pe de altă parte, TikTok a anunțat duminică că suspendă unele funcții în Rusia, având în vedere noua lege a țării care sancționează dezinformarea.

Netflix își suspendă operațiunile în Rusia în semn de protest față de invazia din Urusia. Informația a fost comunicată de un oficial Netflix pentru revista Variety.

Tot duminică, și American Express a urmat exemplul Visa și Mastercard. Cardurile sale emise la nivel mondial nu vor mai funcționa în Rusia, iar cardurile emise în Rusia nu vor funcționa în afara țării.

Negociator: Ucraina e deschisă să discute „modele non-NATO”

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 22:00 Ucraina nu este dispusă să facă compromisuri în privinţa integrităţii sale teritoriale în cadrul discuţiilor cu Rusia, dar este deschisă să discute despre „modele non-NATO” pentru viitorul său, într-un forum mai larg, a declarat unul dintre negociatorii săi pentru Fox News, citat de Reuters.

Ucraina a încercat să devină membră a Uniunii Europene şi a NATO, dar s-a lovit de opoziţia Moscovei. Preşedintele rus Vladimir Putin a citat posibila aderare a Ucrainei la NATO ca dovadă a ceea ce el consideră a fi agresiunea NATO faţă de Rusia.

„Răspunsul pe care îl primim din partea ţărilor NATO este că nu sunt pregătite nici măcar să discute despre posibilitatea de a ne avea în NATO, nu pentru următorii cinci sau zece ani”', a declarat negociatorul David Arahamia în declaraţii publicate sâmbătă seara târziu pe site-ul Fox News, citat de Agerpres. „Suntem gata să discutăm despre unele modele non-NATO. De exemplu, ar putea exista garanţii directe din partea diferitelor ţări precum SUA, China, Marea Britanie, poate Germania şi Franţa. Suntem deschişi să discutăm astfel de lucruri într-un cerc mai larg, nu doar în cadrul unor discuţii bilaterale cu Rusia, ci şi cu alţi parteneri”, a spus David Arahamia.

AIEA: Centrala de la Zaporojie se află sub comanda unui ofițer rus. Avem probleme de comunicare

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 20.30 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat că un ofiţer rus se află în prezent la conducerea tehnică a centralei nucleare de la Zaporojie, bombardată şi ocupată de Rusia în timpul invaziei sale în Ucraina, ceea ce contravine principiilor de bază pentru funcţionarea sigură a acesteia, relatează EFE, preluată de Agerpres.

''Conducerea centralei se află acum sub comanda comandantului forţelor ruseşti care au preluat controlul sitului săptămâna trecută'', a declarat duminică directorul general al agenţiei ONU, argentinianul Rafael Grossi.

Oficialul şi-a exprimat "profunda îngrijorare" cu privire la o schimbare care, a avertizat el, contravine unui pilon indispensabil al securităţii nucleare prin limitarea capacităţii personalului tehnic de a "lua decizii fără presiuni nejustificate".

AIEA a precizat că autoritatea ucraineană de reglementare nucleară a informat că orice acţiune, inclusiv cele legate de funcţionarea tehnică a celor şase reactoare, necesită aprobarea prealabilă a comandantului rus.

În plus, Grossi vorbeşte despre o a doua "evoluţie gravă", explicând că, începând de astăzi, există probleme de comunicare cu personalul tehnic din Zaporojie, din cauza faptului că telefoanele fixe, faxurile şi e-mailurile nu funcţionează, iar contactul prin reţeaua mobilă este de proastă calitate.

Această situaţie încalcă unul dintre cei şapte piloni de bază ai securităţii nucleare, şi anume menţinerea unei comunicări fiabile între autoritatea de reglementare nucleară şi operatorul centralei.

''Deteriorarea situaţiei comunicaţiilor vitale dintre autoritatea de reglementare şi centrala nucleară din Zaporojie este, de asemenea, o sursă de îngrijorare profundă, în special în timpul unui conflict armat care ar putea pune în pericol instalaţiile nucleare ale ţării în orice moment', a avertizat Grossi. ''Sunt foarte îngrijorat de aceste evenimente care mi-au fost raportate astăzi'', a declarat diplomatul argentinian.

Există, de asemenea, probleme de comunicare cu fosta centrală de la Cernobîl, locul celui mai grav accident nuclear din istorie în 1986, care se află în mâinile trupelor ruseşti invadatoare din 24 februarie.

În plus, AIEA a avertizat că s-a pierdut contactul cu toate instituţiile din oraşul portuar Mariupol, care este asediat de trupele ruseşti folosind diferite surse de materiale radioactive.

Premierul Nicolae Ciucă reacționează la retorica Rusiei în legătură cu România

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 21:30 Amenințările Rusiei sunt nefondate și asta pentru că aeronova ucraineană care a decolat din România a plecat neînarmată, iar întreaga operațiune a fost transparentă, a declarat premierul Nicolae Ciucă la Digi24.  Premierul spune că astfel de avertismente reprezintă o „retorică prin care se caută să se abată atenţia de la ceea ce se întâmplă real, în teren în Ucraina, unde sunt ucişi civili”.

Rusia avertizează țările vecine Ucrainei, nominalizând România

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 20:00 Armata rusă a avertizat țările vecine Ucrainei să nu găzduiască avioanele sale de război, afirmând că Moscova le-ar putea considera parte a conflictului, dacă avioanele ucrainene vor efectua misiuni de luptă de pe teritoriul lor.

Orice ţară care îşi pune la dispoziţia Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.

„Aproape toate avioanele regimului de la Kiev au fost distruse. În același timp, suntem conștienți de avioanele de luptă ucrainene care au zburat în România și în alte țări din apropierea graniței. Avertizăm că folosirea rețelei de aerodromuri a acestor țări pentru aeronave militare ucrainene și utilizarea lor ulterioară împotriva forțelor armate ruse poate fi considerată drept o implicare a acestor state în conflictul armat”, a declarat Igor Konașenkov.

Mii de arestări în Rusia la protestele anti-război

ACTUALIZARE 6 MARTIE ORA 18.45 Mii de oameni au ieșit în stradă în circa 50 de orașe de pe tot cuprinsul Rusiei pentru a contesta decizia lui Putin de a invada Ucraina. Manifestații au avut loc și la Moscova, foarte aproape de zidurile Kremlinului, unde măsurile de securitate au fost sporite.

Peste 4.000 de oameni au fost arestați.

Bombardamente asupra civililor, la Irpin

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 18:00 Trei persoane, dintre care doi copii, au fost ucise duminică de bombardamentele rusești în timp ce încercau să fugă din orașul Irpin, situat în nord-vestul Kievului. Bombardamentele au început de dimineață, iar zgomotul exploziilor se auzea de la distanță, relatează corespondenții CNN din capitala Ucrainei.

Soldații lui Putin au tras în rafale și au lansat obuze în timp ce sute de oameni din această suburbie a Kievului, majoritatea copii și femei, încercau să fugă. Cum autobuzele nu pot intra în Irpin, pentru că drumurile au fost distruse, civilii de acolo au fost nevoiți să meargă pe jos pentru a se putea urca în autovehiculele care să-i scoată din infern.

Orașul Irpin, aflat pe traseul rușilor către Kiev, este bombardat intens de câteva zile.

Putin și Macron au vorbit din nou la telefon, aproape două ore

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 17:00 Președintele rus Vladimir Putin și președintele francez Emmanuel Macron au vorbit din nou la telefon duminică, într-o convorbire care a durat o oră și 45 de minute, anunță Președinția franceză.

Potrivit BBC, nu sunt date detalii despre ce s-a discutat.

Cei doi lideri vorbiseră la telefon și joi, iar după discuție, Emmanuel Macron a mărturisit că Putin i-a lăsat impresia că obiectivul lui este să cucerească întreaga Ucraină, potrivit unui oficial francez.

Macron este unul dintre liderii care au discutat mult cu Vladimir Putin, în speranța că ar putea media o încetare a focului în Ucraina.

Duminică, Putin a vorbit și cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care și el a cerut o încetare urgentă a ostilităților. Potrivit versiunii Kremlinului, Putin i-a spus lui Erdogan că negociatorii ucraineni ar trebui să aibă o „abordare mai constructivă” la discuții, „care să țină cont pe deplin de realitățile emergente”.

„A fost subliniat faptul că suspendarea operațiunii speciale este posibilă doar dacă Kievul oprește operațiunile militare și îndeplinește cererile binecunoscute ale Rusiei”, a precizat Kremlinul. Rusia numește invazia sa în Ucraina o „operațiune specială”.

Crucea Roșie: Acțiunea de evacuare nu a reușit 

ACTUALIZARE 6 MARTIE, 16:30 Crucea Roșie confirmă oprirea acțiunii de evacuare a civililor din Mariupol, iar Consiliul Local din oraș afirmă că rușii nu au oprit bombardamentele.

„Încercările eșuate (de evacuare) de ieri și de azi accentuază lipsa unui acord detaliat și funcțional între cele două părți aflate în conflict. Astăzi, echipele noastre au început să deschidă rutele de evacuare din Mariupol înainte ca ostilitățile să fie reluate. Echipele noastre rămân în Mariupol și sunt gata să ia parte la viitoare încercări (de evacuare) dacă părțile ajung la un acord detaliat, pe care numai ele îl pot aplica și respecta”, se arată într-un mesaj al organizației Crucea Roșie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Un băiețel de 11 ani din Ucraina a ajuns singur în Slovacia, având la el doar o pungă, paşaportul şi un număr de telefon scris pe mână

Zelenski: Aeroport în vestul țării, distrus de ruși 

ACTUALIZARE 6 MARTIE, 15:56 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat duminică distrugerea totală a unui aeroport din apropiere de oraşul Viniţa, în vestul ţării, lovit de opt rachete ruseşti: „Paşnica Viniţa nu a ameninţat niciodată Rusia”.

„Atacul brutal şi cinic cu rachete a lăsat aeroportul complet distrus. Ei (ruşii) continuă să distrugă infrastructura noastră, viaţa noastră, pe care am construit-o noi înşine, părinţii noştri, bunicii noştri, generaţii de ucraineni (...)”, a spus el într-o nouă înregistrare video postată pe contul oficial de Telegram al preşedintelui, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Zelenski a cerut din nou Occidentului să închidă spaţiul aerian deasupra Ucrainei.

„Noi repetăm în fiecare zi: închideţi cerul deasupra Ucrainei. Închideţi-l pentru toate rachetele ruseşti, pentru avioane, pentru toţi aceşti terorişti. Faceţi o zonă aeriană umanitară fără rachete, fără bombe.”

Liderii occidentali au exclus în repetate rânduri instituirea unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei.

„Suntem oameni şi este datoria voastră umanitară să protejaţi oamenii şi puteţi face acest lucru. Dacă nu o faceţi, daţi-ne avioane ca să ne putem apăra”, a mai spus Zelenski, făcând apel la „responsabilitatea” liderilor mondiali.

Citește și: Putin a discutat cu Erdogan despre invazia Rusiei în Ucraina

Nou eșec al acțiunii de evacuare a Mariupolului 

ACTUALIZARE 6 MARTIE, 15:47 Separatiştii pro-ruşi şi Garda Naţională din Ucraina s-au acuzat reciproc că nu au reuşit să stabilească un coridor umanitar pentru evacuarea civililor din Mariupol, duminică, a doua oară când părţile au încercat să îl organizeze, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Postul de televiziune Ukraine 24 a prezentat un luptător din Regimentul Azov al Gărzii Naţionale care a declarat că forţele ruse şi pro-ruse care au încercuit oraşul portuar cu aproximativ 400.000 de locuitori au continuat să bombardeze zonele care trebuiau să fie sigure.

Agenţia de presă Interfax a citat un oficial al administraţiei separatiste din Doneţk care a acuzat forţele ucrainene că nu au respectat încetarea temporară a focului.

Oficialul separatist a declarat că doar aproximativ 300 de persoane au părăsit oraşul.

Autorităţile ucrainene au declarat anterior că au planificat să evacueze peste 200.000 de persoane din Mariupol.

Citește și: Antony Blinken: SUA iau în calcul trimiterea de avioane în Polonia, dacă Varşovia livrează avioane de luptă Ucrainei

Zelenski anunță că rușii pregătesc bombardarea orașului Odesa 

ACTUALIZARE 6 MARTIE, 12:49 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că forțele ruse se pregătesc să declanșeze bombardarea orașului Odesa, port la Marea Neagră, potrivit The Guardian.

„Rachete în Odesa? Aceasta va fi o crimă de război”, a spus președintele duminică, într-un mesaj televizat, potrivit Guardian.

Citește și: Antony Blinken promite tot sprijinul SUA pentru Republica Moldova

O nouă încercare de evacuare a civililor din Mariupol

ACTUALIZARE 6 MARTIE, 10:50 Consiliul orăşenesc din Mariupol, oraş-port în sudul Ucrainei, a anunţat că duminică la ora 12.00 va începe o nouă tentativă de evacuare a circa 400.000 de locuitori blocaţi în încercuirea forţelor ruse, pe fondul unei încetări temporare a focului care ar trebui să dureze până la ora locală 21:00, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Civilii pot părăsi orașul și cu mașinile personale, dar trebuie să se deplaseze în coloană cu autobuzele, în spatele mașinilor de Crucea Roșie.

Un plan similar a fost abandonat sâmbătă, după ce acordul de încetare a focului decretat pentru a putea pune în aplicare evacuarea civililor nu a fost respectat, cu ambele părţi dând vina una pe cealaltă. 

Citește și: Primarul din Mariupol, după șase zile de bombardamente: „Nu putem ieși să recuperăm cadavrele. Orașul nu mai există”

Rusia anunță pierderile provocate armatei ucrainene: 10 avioane şi elicoptere în ultimele 24 de ore

ACTUALIZARE 6 MARTIE, 10:45 Rusia a bombardat şi avariat baza aeriană a armatei ucrainene de la Starokosteantîniv, cu arme cu rază lungă de acţiune de mare precizie, a anunţat duminică Ministerul rus al Apărării.

„Forţele armate ale Rusiei continuă să lovească infrastructura militară a Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.

„În dimineaţa zilei de 6 martie, au fost realizate lovituri cu armament de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune. Baza aeriană a forţelor armate ucrainene de la Starokosteantîniv a fost avariată”, a adăugat el.

Konaşenkov a mai declarat că un sistem antirachetă de tip S-300 controlat de armata ucraineană a fost distrus de rachetele ruseşti.

Oficialul rus a mai susţinut că Rusia a doborât 10 avioane şi elicoptere ucrainene în ultimele 24 de ore.

Citește și: Negociatorul-șef ucrainean la discuţiile cu Rusia speră în deschiderea unui coridor umanitar în Harkov

Bilanț estimat al pierderilor rusești: Aproape 100 de avioane și elicoptere

ACTUALIZARE 6 MARTIE, 09:45 Forțele ucrainene au prezentat un nou bilanț al pierderilor estimate pe care le-a suferit armata rusă de la declanșarea invaziei, pe 24 februarie.

  • peste 11.000 de soldați
  • 285 de tancuri
  • 985 transportoare blindate
  • 109 sisteme de artilerie
  • 50 lansatoare de rachete
  • 21 sisteme antiaeriene
  • 44 avioane 
  • 48 elicoptere
  • 447 vehicule de luptă
  • 2 ambarcațiuni
  • 60 de cisterne
  • 4 drone

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: ONU: 1,5 milioane de refugiați au părăsit Ucraina în 10 zile, cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial

Regiunea Jîtomîr: Atacuri cu rachete, copii salvați din subsol

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA 09:10 Serviciile de urgență ucrainene au raportat victime în urma exploziei unei rachete rusești care a lovit o zonă rezidențială din regiunea Jîtomîr, la circa 140 km vest de Kiev, scrie The Guardian.

Aproximativ 15 case au fost distruse în asaltul asupra orașului Ovruci din regiunea Jîtomîr.

În orașul Korosten, la sud de Ovruci, o persoană a murit iar alte două au fost rănite sâmbătă noapte într-un atac cu rachetă, potrivit autorităților ucrainene.

Zece case au fost distruse și o clădire incendiată. Cinci copii au fost salvați din subsol.

Citește și: Serviciile de informaţii britanice: Rusia vizează zonele populate din Ucraina. A folosit aceeași tactică în Cecenia și Siria

Orașul Mariupol, de 5 zile fără curent și căldură

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o8:40 Primarul oraşului-port Mariupol din sudul Ucrainei, Vadim Boicenko, a declarat că oraşul se confruntă cu o „blocadă umanitară”, fiind lipsit de toate utilităţile.

Militarii ruşi au distrus toate cele 15 linii de înaltă tensiune din oraş, care a rămas fără electricitate de cinci zile, a transmis sâmbătă Boicenko la postul Ucraina TV, potrivit DPA, preluată de Agerpres.

Oamenii tremură de frig în apartamentele lor, în condiţiile în care termocentralele funcţionează pe bază de electricitate, a adăugat el.

Nici comunicaţiile mobile nu funcţionează fără electricitate, a explicat Boicenko.

De asemenea, orașul nu are nici apă.

Boicenko a acuzat partea rusă că a acţionat „foarte metodic” pentru a sista toate proviziile către oraş şi a creşte astfel presiunea.

El a mai acuzat partea rusă că a deschis focul asupra autobuzelor care urmau să-i scoată pe civili din oraş printr-un coridor umanitar sâmbătă. Din cele 50 de autobuze cu rezervorul plin, doar 20 au mai rămas, a adăugat Boicenko.

„S-ar putea să nu mai avem alte autobuze în cazul în care apare din nou posibilitatea unei noi evacuări” de civili, a avertizat el.

Agenţia dpa notează că informaţia nu a putut fi verificată din alte surse.

Boicenko a pledat pentru crearea unui nou coridor umanitar cu ajutorul căruia să poată fi evacuaţi bătrânii, femeile şi copiii din acest oraş asediat de militarii ruşi.

Oraşe din nord-estul Ucrainei, atacate sâmbătă

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o8:24 Oraşele Sumî şi Lebedin din nord-estul Ucrainei au continuat să se afle sub atacurile ruseşti sâmbătă, a declarat şeful administraţiei regionale din Sumî, Dmitro Jiviţki, pe contul său de Telegram.

Avioane ruseşti au distrus sâmbătă un depozit pentru alimente, materiale de construcţii şi o parcare, a relatat Jivițki, potrivit dpa, prelutaă de Agerpres. O termocentrală care furniza şi energie electrică a fost distrusă vineri.

Forţele ruse încearcă să preia controlul capitalei ucrainene Kiev şi a oraşului Harkov, dar şi al altor teritorii-cheie în întreaga ţară. Sistemul de încălzire nu mai funcţionează în întregul oraş Ohtîrka, situat între cele două oraşe, iar în unele locuri apa şi electricitatea au fost oprite.

„Ce pot spune, Ohtîrka este parţial distrusă”, a scris Jiviţki. 70 de militari ucraineni au fost ucişi aici marţi într-un atac cu rachetă.

Informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Polonia ar putea furniza avioane Ucrainei. Casa Albă confirmă discuții în acest sens cu Varșovia

Ambasada Kievului în SUA: 3.000 de americani vor să lupte în Ucraina

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o8:00 Aproximativ 3.000 de americani s-au oferit voluntari să lupte în Ucraina, a declarat un reprezentant al ambasadei ucrainene la Washington pentru Voice of America, potrivit BBC.

În urmă cu câteva zile, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat la 16.000 numărul voluntarilor străini care s-au oferit să lupte pentru Ucraina. 

Țările occidentale au anunțat că nu trimit trupe în Ucraina și, de asemenea, au refuzat să se implice cu aviația pentru a impune no-fly zone deasupra Ucrainei, pentru a nu intra într-un conflict direct cu Rusia. În schimb, au furnizat armament și echipamente militare Ucrainei, au participat cu sprijin financiar și au impus sancțiuni economice dure Rusiei.

Citește și: Președintele Volodimir Zelenski, un nou mesaj către ucraineni: Rezistați! Ieșiți în stradă și alungați răul!

Discuție telefonică Zelenski - Biden

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o7:12 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat duminică la primele ore că a vorbit din nou la telefon cu omologul său american, Joe Biden, pentru a discuta despre sprijinul financiar american pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei.

„În cadrul unui dialog permanent, am avut o nouă conversaţie cu @POTUS (preşedintele Statelor Unite). Ordinea de zi a inclus probleme de securitate, sprijinul financiar pentru Ucraina şi continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Și Casa Albă a anunțat convorbirea telefonică dintre cei doi șefi de stat, arătând că Joe Biden a apreciat decizia Visa și Mastercard de a-și suspenda serviciile în Rusia.

„În mod deosebit, (președintele Biden) a aprecia decizia din această seară a Visa și Mastercard de a suspenda serviciile în Rusia”, potrivit unui comunicat al casei Albe.

„Președintele Biden a mai spus că administrația sa va crește asistența umanitară și economică pentru Ucraina și lucrează îndeaproape cu Congresul pentru a obține fonduri suplimentare”, se mai arată în comunicat.

Citește și: Boris Johnson anunță un plan în șase puncte pentru a-l face pe Vladimir Putin să eșueze în Ucraina

Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o7:00 Rusia este pe cale „să realizeze costul real al războiului” în faţa rezistenţei ucrainene, iar negocierile dintre delegaţiile celor două ţări încep sa fie „constructive”, a declarat sâmbătă un negociator ucrainean, Mihailo Podoliak.

Intervievat la Lvov (Ucraina) de cotidianul canadian The Globe and Mail, Mihailo Podoliak, prezentat ca un colaborator apropiat al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că începe să perceapă o schimbare în atitudinea Rusiei în faţa rezistenţei ucrainene şi sancţiunilor internaţionale.

„La începutul războiului, (ruşii) insistau asupra unei dominaţii totale. Nu se aşteptau la o rezistenţă atât de puternică din partea Ucrainei”, a spus Mihailo Podoliak, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Tocmai încep să realizeze costul real al războiului. Şi acum începem să avem negocieri constructive”, a adăugat responsabilul care a participat la primele două runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina la frontiera cu Belarus.

A treia rundă de discuţii urmează să aibă loc luni, potrivit delegaţiei ucrainene.

Ruşii „au pierdut cantităţi importante de echipamente şi de personal. Sancţiuni cum nu am văzut niciodată le distrug economia. Ţara lor este în afara legii pe scena internaţională şi propaganda lor nu funcţionează”, a subliniat el.

Mihailo Podoliak a reiterat cererea de a instaura o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei refuzată de NATO, ceea ce a provocat o reacţie puternică din partea preşedintelui Volodimir Zelenski, reproşând Alianţei Nord-Atlantice că a dat "undă verde pentru continuarea bombardamentelor".

Insistând că cele două părţi la negocieri au convenit să nu discute detalii ale discuţiilor, Mihailo Podoliak a indicat că obiectivele ucrainene rămân o încetare imediată a focului, garanţii de securitate că Ucraina nu va mai fi atacată şi compensaţii „însemnate” pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din oraşele ucrainene.

Citește și: Președintele Zelenski ar vrea ca țările din Europa de Est să furnizeze Ucrainei avioane de fabricație rusească

Visa și Mastercard își suspendă operațiunile din Rusia

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o1:00 În câteva zile, rușii nu-și vor mai putea folosi cardurile bancare. Visa și Mastercard au anunțat sâmbătă seară că suspendă toate operațiunile în Rusia. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai putea folosi nici măcar automatele bancare, nu vor mai putea face plăți online și vor fi nevoiți să retragă banii de la ghișeu, ca în urmă cu câteva decenii.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri