Răsturnare de situație în cazul românilor din Danemarca, acuzați că și-au maltratat bebelușul: Au fost declarați nevinovați
Data actualizării: Data publicării:
Răsturnare de situație în cazul familiei Rotundu, românii din Danemarca acuzați că și-au maltratat bebelușul. Tinerii părinți au fost declarați nevinovați.
Anunțul a fost făcut de deputatul Robert Sighiartău, într-o postare pe Facebook. Acesta a scris că statul danez a trimis familiei o scrisoare în care îi anunță că sunt nevinovați.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Informația a fost confirmată și de procurorul principal al poliției daneze, care a spus că dosarul este închis definitiv.
Ionuț și Sorana Rotundu au primit vineri, 27 ianuarie, o scrisoare din partea statului danez prin care se confirmă faptul că nu au fost găsite probe care să arate că micuțul lor a fost maltratat.
Anul trecut, cuplul a fost arestat timp de două luni pentru că și-ar fi agresat fiul. Potrivit dosarului, bebelușul ar fi suferit fracturi osoase la cap, hemoragii la nivelul creierului și în spatele ochilor.
Mathias, născut pe 26 decembrie, a fost internat pe 31 ianuarie, la Spitalul Universitar Odense. După sesizarea făcută de spital, cei doi părinți au fost ținuți în arest timp de două luni, fiind eliberați pe 29 martie. În această perioadă, copilul a fost supravegheat de o persoană desemnată de municipalitate, iar apoi a fost încredințat unei familii maternale.
După intervenția autorităților române, bebelușul a fost repatriat și lăsat în grija bunicilor materni din Vaslui.