Răspunsul Ucrainei la condiţiile de pace ale lui Putin. Zelenski: „Este acelaşi lucru pe care Hitler obişnuia să-l facă”

Data actualizării: Data publicării:
Ukrainian soldiers prepare shells for a BMP during a training
Ucraina respinge „condițiile de pace” ale Rusiei. Foto: Profimedia

Ucraina a respins vineri condiţiile enunţate mai devreme în aceeaşi de preşedintele rus Vladimir Putin pentru o încetare a focului şi o pace negociată, respectiv retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia şi renunţarea la aspiraţia de aderare la NATO. Oferta lui Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, comparându-l pe liderul de la Kremlin cu Hitler.

Aceasta nu este o „propunere de pace”, ci „pachetul standard (de pretenţii) al agresorului”, a reacţionat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Trebuie să lăsăm la o parte aceste iluzii şi să încetăm să luăm în serios «propunerile Rusiei», care se lovesc de bunul simţ”, a adăugat oficialul ucrainean, într-un mesaj postat pe platforma X, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acelaşi consilier prezidenţial ucrainean a declarat pentru agenţia Reuters că nu există „nicio posibilitate de a găsi un compromis” între declaraţiile lui Putin şi condiţiile Ucrainei pentru încetarea războiului declanşat prin invazia rusă din februarie 2022.

La rândul său, Ministerul de Externe ucrainean a descris propunerea lui Putin drept „absurdă” şi a criticat „declaraţiile manipulatoare menite să inducă în eroare comunitatea internaţională şi să submineze eforturile diplomatice pentru încheierea unei păci juste”.

Zelenski: „Este acelaşi lucru pe care Hitler obişnuia să-l facă”

Oferta de încetare a focului formulată vineri de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Vorbind la postul italian de ştiri SkyTG24 în timp ce participa în Italia la summitul G7, Zelenski a susţinut că Putin nu-şi va opri ofensiva militară nici dacă cererile sale de încetare a focului vor fi satisfăcute.

Preşedintele ucrainean a descris condiţiile enunţare de preşedintelui rus pentru o încetare a focului şi reluarea negocierilor de pace drept un ultimatum în care nu se poate avea încredere.

„Acestea sunt mesaje de ultimatum care nu diferă de mesajele din trecut”, a remarcat Zelenski în declaraţia acordată postului italian, potrivit Reuters,preluată de Agerpres.

„El nu se va opri”, a spus Zelenski despre Putin, încercând să facă o paralelă cu ambiţiile expansioniste ale dictatorului nazist Adolf Hitler înaintea declanşării celui de-al Doilea Război Mondial.

„Este acelaşi lucru pe care Hitler obişnuia să-l facă (...) De aceea nu trebuie să avem încredere în aceste mesaje”, a argumentat preşedintele ucrainean.

Condițiile lui Putin

Într-un discurs susţinut mai devreme în faţa responsabililor din Ministerul de Externe rus, Putin a promis că va ordona o încetare imediată a focului dacă Ucraina îşi retrage trupele din cele patru provincii ale sale revendicate de Rusia şi renunţă la aspiraţia de aderare la NATO.

„Trupele ucrainene trebuie să se retragă complet de pe întreg teritoriul republicilor populare Doneţk şi Lugansk, şi din regiunile Herson şi Zaporojie. Negocierile (de pace) vor fi atunci posibile”, a indicat liderul de la Kremlin. Rusia a anexat pe hârtie cele patru regiuni ucrainene, dar pe niciuna nu o controlează în întregime. Putin a cerut de asemenea ca Ucraina să fie o ţară „neutră, în afara blocurilor (militare) şi ne-nucleară”.

„Fără nicio îndoială, vor trebui garantate deplin drepturile, libertăţile şi interesele cetăţenilor rusofoni din Ucraina, trebuie recunoscute noua realitate teritorială, statutul Crimeei şi al Sevastopolului, republicile Doneţk şi Lugansk, precum şi regiunile Herson şi Zaporojie ca entităţi ale Federaţiei Ruse”, a completat preşedintele rus.

El a subliniat că toate aceste angajamente vor trebui consfinţite în acorduri internaţionale, care de asemenea să includă „anularea tuturor sancţiunilor contra Rusiei”.

„Consider că Rusia propune o variantă care să permită încetarea cu adevărat a războiului în Ucraina. Adică, îndemnăm să întoarcem o pagină tragică a istoriei”, a mai spus Putin.

Dacă Kievul şi capitalele occidentale resping aceste propuneri, „vor fi de la început până la sfârşit responsabile politic şi moral pentru continuarea vărsării de sânge”, întrucât „situaţia pe teren, pe câmpul de luptă, se va schimba şi aceasta nu în favoarea regimului de la Kiev, iar condiţiile pentru lansarea negocierilor vor fi altele”, a avertizat Putin, în timp ce trupele sale înaintează pe mai multe sectoare ale frontului, dar fără progrese notabile.

Putin: „Nu putem schimba geografia”

La fel ca înaintea lansării invaziei în Ucraina, el le-a cerut ţărilor occidentale crearea unei noi arhitecturi de securitate. „Este important să plecăm de la premisa că viitoarea arhitectură de securitate este deschisă tuturor ţărilor euro-asiatice care doresc să ia parte la crearea ei. «Tuturor» înseamnă de asemenea ţările europene şi cele membre ale NATO, desigur”, a sugerat preşedintele rus.

„Trăim pe acelaşi continent. Orice s-ar întâmpla, nu putem schimba geografia, va trebui să coexistăm şi să colaborăm într-o formă sau alta”, a remarcat el.

Intervenţia sa vine cu o zi înainte ca în Elveţia să se desfăşoare ceea ce Ucraina numeşte un „summit pentru pace”, o conferinţă organizată la cererea Kievului, fără ca Rusia să fie invitată şi la care Ucraina va încerca să obţină sprijin internaţional pentru „formula de pace” enunţată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în toamna anului 2022.

Această formulă de pace în zece puncte cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti. Rusia consideră aceste puncte ca fiind de fapt o cerere de capitulare, astfel că a respins planul şi a cerut Kievului să recunoască „noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea Crimeei şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”