Raport îngrijorător. După doi ani de luptă cu COVID-19, lumea tot nu e pregătită pentru o viitoare pandemie. Pe ce loc e România

Data actualizării: Data publicării:
medici cu echipamente de protectie
Medici într-un spital Covid. Foto: GettyImages

La doi ani de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, lumea rămâne „periculos de nepregătită” pentru următoarea pandemie, potrivit unui nou raport citat de New York Times.

Indexul de securitate globală a sănătății pentru 2021, publicat miercuri, clasifică 195 de țări în funcție de capacitatea lor de a răspunde la epidemii și pandemii. Versiunea anterioară a indexului, publicată cu doar câteva luni înainte de depistarea primelor cazuri de COVID-19, spunea că nicio țară nu este pregătită pentru o astfel de criză.

În mare parte, lumea nu este mai bine pregătită nici astăzi, conform raportului pe 2021, publicat de Nuclear Threat Initiative, un grup nonprofit de securitate globală, și Centrul pentru Securitatea Sănătății de la Universitatea Johns Hopkins.

„Aș spune că e un raport îngrijorător. Lumea nu este pregătită”, a spus dr. Rick Bright, directorul executiv al Institutului de Prevenire a Pandemiilor al Fundației Rockefeller, care nu a fost implicat în crearea indexului.

Peste 90% dintre țările studiate nu au niciun plan pentru distribuirea de vaccinuri sau medicamente în timpul unei crize, în timp ce 70% nu au capacitate suficientă în spitale, clinici și centre de sănătate, arată raportul. Riscurile politice și de securitate au crescut la nivel mondial, iar încrederea publicului în guvern este în scădere.

Deși multe țări au canalizat resurse pentru a face față crizei COVID-19, puține au făcut investiții dedicate pentru îmbunătățirea pregătirii generale pentru situații de urgență, arată raportul.

„Am documentat locurile în care s-au făcut îmbunătățiri pentru COVID”, a spus epidemiologul Jennifer Nuzzo, unul dintre cei doi autori principali ai raportului.

Dar dacă liderii politici „nu acţionează pentru a se asigura că tot ceea ce s-a făcut pentru COVID nu se erodează, ne-am putea regăsi tot la punctul din care am pornit sau chiar mai rău”, a avertizat ea.

Cercetătorii au evaluat fiecare țară pe o mai multe criterii, de la sistemele de sănătate, forța de muncă, laboratoarele, lanțurile de aprovizionare, infrastructura, la încrederea în guvern și multe altele. Fiecărei națiuni i s-a atribuit un scor de la 0 la 100.

Scorul mediu a fost de 38,9, chiar ușor mai scăzut față de media din 2019 de 40,2, și nicio țară nu a reușit să obțină 80 de puncte.

Statele Unite, care s-au clasat pe primul loc în indexul din 2019, și-au păstrat poziția în fruntea clasamentului, cu un scor de 75,9, în timp ce Australia, Finlanda, Canada și Thailanda au completat primele cinci locuri.

România a obținut 45,7 puncte, aflându-se pe locul 57 din 195.

Acest lucru i-a surprins pe unii experți, având în vedere că răspunsul SUA la pandemie a fost considerat în mare parte un eșec.

„Serios, SUA pe primul loc?” a spus dr. Ezekiel J. Emanuel, bioetician la Universitatea din Pennsylvania.

„Nu mi se pare un clasament credibil”, a adăugat el.

Jennifer Nuzzo spune însă că indexul a fost conceput pentru a măsura instrumentele și resursele pe care le are la dispoziție o țară și nu poate prezice cât de eficient vor fi utilizate aceste resurse în caz de urgență.

„Doar pentru că există pe hârtie nu înseamnă că vor funcționa”, a spus ea.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson face declaratii
Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...