Putin spune că explozia de la Nord Stream este de vină pentru relațiile „înghețate” dintre Rusia și Germania

Data publicării:
Vladimir Putin
Dictatorul rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a declarat, luni, că relația dintre Rusia şi Germania a ajuns s-a înrăutățit până în punctul „înghețat” în care se află astăzi din cauza exploziilor de la gazoductele Nord Stream care pompau gaz rusesc în Germania prin Marea Baltică, relatează Reuters. Dictatorul rus a făcut afirmația la ceremonia de învestire a noilor ambasadori în Rusia, inclusiv diplomați din țări europene precum Germania și Regatul Unit.

„Starea actuală îngheţată a relaţiilor Germaniei cu Rusia - şi asta nu este din iniţiativa noastră, vreau să subliniez - este neprofitabilă. Este neprofitabil atât pentru noi, cât şi pentru dumneavoastră, dar mai ales, în opinia mea, pentru Germania”, a spus Putin. „Energia a fost întotdeauna un domeniu atractiv de cooperare bilaterală. Această cooperare a fost literalmente perturbată de sabotarea conductelor Nord Stream”, a adăugat el.

Rusia dă vina pe Statele Unite, Marea Britanie şi Ucraina pentru exploziile de la conducte. Toate țările acuzate de regimul criminal de la Kremlin neagă orice implicare. Putin şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că relaţiile dintre Rusia şi Regatul Unit se vor îmbunătăţi. „Să sperăm că situaţia se va schimba în bine în interesul celor două ţări şi popoare”, a spus dictatorul de la Moscova.

Dictatorul rus nu a făcut nicio referire la războiul de distrugere a Ucrainei pe care regimul său îl duce de mai bine de un an și jumătate ca motiv al relațiilor dezastruoase dintre Rusia și Germania sau alte țări occidentale.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Morții din lagărul Salcia, dezgropați cu „bănuțul văduvei“: „Am ajutat-o pe preoteasă să-l scoată și să-i...
Newsweek
Cum iei 22.000 lei în plus la pensie fără să muncești pentru ei? Plus bonus de 2.000 lei în martie
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...