Putin și Lukașenko au ajuns la un acord. Rusia va ajuta Belarusul cu un împrumut de 1,5 miliarde de dolari
Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni în timpul discuțiilor cu omologul său belarus, Aleksandr Lukașenko, că Rusia va oferi un împrumut de 1,5 miliarde de dolari Belarusului, dar liderul de la Minsk va trebui să rezolve criza politică fără implicarea altor oficiali europeni, scrie Reuters.
Presa rusă scrie că autorităţile belaruse au nevoie de aceşti bani pentru a menţine stabilă moneda naţională, mai ales după ce belaruşii au început să cumpere masiv valută străină şi să-şi retragă banii din bănci.
Liderul de la Kremlin a mai adăugat că reforma constituţională promisă de Lukaşenko în vederea ieşirii din criză este o măsură logică și oportună.
Preşedintele Alexandr Lukaşenko se află în Rusia, în staţiunea Soci din Marea Neagră, acolo unde Vladimir Putin găzduieşte adesea demnitarii veniţi în vizită. Estre prima întâlnire dintre cei doi, după alegerile prezidenţiale din Belarus din 9 august.