Putin, nouă vizită la Roma şi la Vatican: Avem o relaţie specială cu Italia

Data actualizării: Data publicării:
masina blindata a lui putin in fata garzii elvetiene de la Vatican
Vladimir Putin se află la Vatican pentru a treia oară (Photo by Franco Origlia/Getty Images)

Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează joi, după o pauză de patru ani, o vizită oficială de o zi în Italia, unde se va întâlni cu preşedintele şi premierul italian, având programată şi o întrevedere cu Papa Francisc, relatează agenţia Tass, conform MEDIAFAX.

Potrivit consilierului prezidenţial Yuri Ushalov, liderul de la Kremlin îşi va începe ziua cu o vizită la Vatican. Acesta a declarat că la întrevederea cu Papa Francisc cei doi vor discuta despre subiecte de interes global.

„Este foarte important de precizat că părţile vor aborda de la poziţii apropiate sau practic identice pe teme importante precum combaterea terorismului şi extremismului religios, prevenirea dezastrelor naturale sau provocate de activităţile umane, protejarae creştimnilor din zonele de conflict, sprijinirea valorilor umane comune, dezvoltarea interreligioasă, dialogul între civilizaţii”, a declarat Ushalov.

Acesta a precizat că programul va continua cu un prânz de lucru alături de preşedintele italian Sergio Mattarella şi discuţii cu premierul Giuseppe Conte, urmate de o conferinţă de presă.

Delegaţia rusă include miniştrii şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, respectiv ministrul de Externe, Serghei Lavrov, ministrul Culturii, Vladimir Medinski, ministrul Sănătăţii, Veronika Skvortzova, Ministrul Industriilor şi Comerţului, Denis Manturov, ninistrull Energiei, Alexander Novak, şi reprezentanţii mai multor companii ruseşti.

Putin a afirmat într-un interviu acordat publicaţiei Corriere della Sierra că „avem o relaţie specială cu Italia, verificată în timp” şi a salutat poziţia guvernnului italian care a susţinut că sancţiunile impuse de UE Rusiei ar trebui eliminate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Vladimir Putin a evocat într-un interviu legăturile sale strânse cu vicepremierul italian Matteo Salvini, liderii Ligii (extremă dreapta), insistând cu acelaşi prilej asupra prieteniei sale cu fostul prim-ministru Silvio Berlusconi, transmite AFP, citat de Agerpres.

În interviu, apărut joi în cotidianul Corriere della Sera, Putin a vorbit despre „un acord de cooperare” între partidul său, Rusia Unită, şi Liga, în contextul în care în presa italiană sunt vehiculate suspiciuni de finanţare de către Rusia a formaţiunii lui Salvini.

„Salvini a avut o atitudine călduroasă faţă de ţara noastră, cunoaşte bine realitatea rusă. Ne-am întâlnit în 2014 la Milano”, a amintit Putin.

La acea vreme, Salvini nu era decât noul lider al unui mic partid în plină reconstrucţie după o serie de scandaluri. El era însă, ca şi acum, un susţinător fervent al ridicării sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei după ce aceasta a anexat Crimeea.

„De atunci, din câte ştiu, dl Salvini şi reprezentanţi ai partidului său menţin contacte cu colegii ruşi interesaţi de dezvoltarea cooperării cu parteneri lor italieni”, a adăugat liderul de la Kremlin.

În acelaşi interviu, el s-a referit cu afecţiune la magnatul Silvio Berlusconi, fost şef al guvernului italian.

„Suntem legaţi printr-o prietenie care durează de mai mulţi ani. Silvio este un om politic de statură mondială, un lider adevărat care apără cu putere interesele ţării sale în arena internaţională”, a spus Putin.

„Nu putem să ne vedem des, dar când se iveşte ocazia, el nu îşi ia niciodată libertatea să discute despre politica internă. Şi nici eu”, a adăugat Vladimir Putin.

Preşedintele rus a ţinut, de altfel, să facă loc unei întâlniri informale cu Berlusconi în programul foarte încărcat al vizitei sale la Roma.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Misterele „orașului subteran” din nordul Moldovei: tuneluri și catacombe medievale, viitoare...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Mersul pe jos scade riscul de boli de inimă, AVC și cancer. Cinci sfaturi simple pentru a face plimbarea...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025