Putin e mulțumit de planul de pace al Chinei pentru Ucraina și îl laudă pe Xi Jinping: „Beijingul înțelege cu adevărat”

Data publicării:
xi jinping si vladimir putin
Planul Chinei şi alte „principii” făcute publice de preşedintele chinez ţin cont de factorii din spatele conflictului, a spus preşedintele rus. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat într-un interviu difuzat miercuri că sprijină planul Chinei pentru o reglementare paşnică a crizei ucrainene, afirmând că Beijingul a înţeles perfect ce se ascunde în spatele acestei crize, informează Reuters.

Într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă chineze Xinhua, în ajunul vizitei sale de stat de două zile la Beijing, care începe joi, Putin a declarat că Rusia rămâne deschisă dialogului şi discuţiilor pentru a rezolva conflictul care durează de peste doi ani.

„Noi nu am refuzat niciodată să negociem. Căutăm o rezolvare cuprinzătoare, durabilă şi justă a acestui conflict prin mijloace paşnice. Suntem deschişi la un dialog pe tema Ucrainei, dar astfel de negocieri trebuie să ţină cont de interesele tuturor ţărilor implicate în conflict, inclusiv ale noastre”, a spus Putin, potrivit Xinhua. 

Planul Chinei şi alte „principii” făcute publice de preşedintele chinez, Xi Jinping, luna trecută, ţin cont de factorii din spatele conflictului, a spus preşedintele rus.

„Evaluăm pozitiv abordarea Chinei privind rezolvarea crizei ucrainene. Beijingul înţelege cu adevărat cauzele sale profunde şi semnificaţia sa geopolitică globală”, a afirmat Putin, potrivit unei transcrieri în limba rusă postată pe site-ul Kremlinului. 

Conceptele şi sugestiile indicate în document demonstrează dorinţa sinceră a Chinei de a stabiliza situaţia, a adăugat preşedintele rus, conform Xinhua.

Principiile suplimentare definite de Xi Jinping în discuţiile cu cancelarul german, Olaf Scholz, vizează „paşi realişti şi constructivi” care „dezvoltă ideea necesităţii de a depăşi mentalitatea de război rece”.

Beijingul a prezentat un document în 12 puncte

Cu peste un an în urmă, Beijingul a prezentat un document în 12 puncte care stabilea principiile generale pentru încheierea războiului în Ucraina, dar fără niciun fel de detalii.

La vremea respectivă, documentul a avut parte de o primire neunivocă atât în Rusia, cât şi în Ucraina, în timp ce SUA a declarat că, prezentându-se drept un artizan al păcii, China reflectă „naraţiunea falsă” a Rusiei, fără să condamne invazia acesteia.

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a calificat luna trecută propunerea drept un „plan rezonabil pe care marea civilizaţie chineză l-a propus spre discuţie”.

Principiile suplimentare enunţate de Xi fac apel la o „detensionare” a situaţiei, condiţii pentru reinstaurarea păcii şi crearea stabilităţii şi minimizarea impactului asupra economiei globale.

Rusia consideră conflictul drept o luptă care o opune „Occidentului colectiv”, care nu a ţinut cont de preocupările sale în materie de securitate prin încurajarea extinderii spre est a NATO şi a activităţilor militare în apropierea graniţelor sale.

Moscova califică acţiunile sale în Ucraina drept „operaţiune militară specială„ destinată să dezarmeze Ucraina şi să o protejeze de „fascişti”. Ucraina şi Occidentul răspund însă că acuzaţia de fascism este lipsită de temei şi că războiul declanşat de Rusia este un act de agresiune neprovocat.

Rusia şi China au proclamat un parteneriat „fără limite” cu doar câteva zile înainte ca Moscova să îşi lanseze invazia în Ucraina în februarie 2022, dar Beijingul a evitat până acum să furnizeze arme şi muniţii pentru efortul de război al Rusiei.

Planul de pace al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, prevede retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei, restabilirea frontierelor postsovietice din 1991 şi tragerea la răspundere a Rusiei pentru acţiunile sale.

Un „summit al păcii” ar putea avea loc în iunie în Elveția

Un „summit al păcii” este preconizat pentru iunie în Elveţia, dar Rusia - care nu a fost invitată - respinge iniţiativa ca fiind lipsită de sens şi spune că discuţiile trebuie să ţină cont de „noile realităţi”.

China a participat la unele discuţii pregătitoare pentru summit, iar Ucraina a depus mari eforturi pentru a o convinge să participe.

În interviul pentru Xinhua, Putin apreciază în termeni elogioşi colaborarea dintre Rusia şi China pe scena internaţională, subliniind că „cele două ţări au poziţii similare sau identice în ceea ce priveşte problemele-cheie de pe agenda internaţională”.

Rusia şi China resping „încercările Occidentului de a impune o ordine bazată pe minciună şi ipocrizie, pe nişte reguli mitice făcute nu se ştie de cine”, a afirmat liderul rus, potrivit căruia mecanisme multilaterale, cum ar fi BRICS şi Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, unesc ţările din „Sudul global” (...) care exercită presiuni pentru reforme în sistemul de guvernanţă la nivel mondial.

În opinia sa, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (din care fac parte Rusia, China şi patru foste republici sovietice din Asia Centrală: Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Kîrgîzstan) şi BRICS „s-au impus ca piloni-cheie ai ordinii mondiale multipolare emergente, ...ajungând să fie platforme internaţionale renumite şi dinamice”.

„De aici şi interesul tot mai mare al altor state pentru activitatea acestor asociaţii şi numărul tot mai mare al participanţilor lor”, a declarat Putin.

Prin extinderea BRICS s-a intrat „într-o nouă etapă de cooperare în creştere” între aceste ţări, a apreciat preşedintele rus, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţa prin rotaţie a BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). Şase state - Argentina, Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Etiopia şi Egipt - au fost invitate să devină noi membri ai blocului de la 1 ianuarie 2024.

Referitor la relaţiile bilaterale, Putin a afirmat că dezvoltarea accelerată a relaţiilor comerciale între Rusia şi China a demonstrat o „imunitate puternică la provocările şi crizele externe”, potrivit Xinhua. În ultimii cinci ani, schimburile comerciale dintre cele două ţări s-au dublat, a remarcat el, precizând că China a fost cel mai mare partener comercial al Rusiei timp de 13 ani consecutiv, iar, în 2023, Rusia s-a clasat pe locul patru în topul partenerilor comerciali ai Chinei. Mai mult de 90% din tranzacţiile dintre companiile din cele două ţări sunt decontate în monedele lor naţionale, a adăugat Putin.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
de craiova pitesti
VIDEO Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, aproape de final. Cum arată și când se...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...