Vladimir Putin i-a stâlcit numele Maiei Sandu în conferința sa de presă tradițională de sfârșit de an, numind-o Sandru, și a spus că aceasta este cetățean al României, sugerând că noul președinte al Republicii Moldova ar servi interesele „țărilor din Vest”.
„Maiei Sandu (Sandru), îi doresc tot binele din lume, îi doresc succese în activitate, dar nimic nou nu s-a întâmplat, ca reprezentant al unei noi forțe politice nu a spus nimic nou. Ea e președinta Republicii Moldova, dar în același timp, cetățeană a României”, a spus președintele Federației Ruse.
”Demult auzim îndemnuri din partea țărilor din Vest că trebuie să ne retragem trupele de pacificatori. Și noi suntem pentru, dar atunci când va fi contextul potrivit, imediat cum va fi stabilit un dialog normal dintre Chișinău și Tiraspol, când toți vor alege calea păcii și înțelegerii. Noi pentru asta suntem. Și am fost foarte aproape de asta cu președintele Voronin, dar în ultimul moment, reprezentanți ai vestului au pus presiune, el a refuzat, a respins înțelegerea și soluționarea conflictului transnistrean a fost amânată pe un termen nedeterminat. De ce, pentru ce? După asta am întrebat colegii din UE, pentru ce ați făcut asta? Ei, iată așa a ieșit. Dar mai devreme sau mai târziu, această problemă trebuie hotărâtă”, a declarat Vladimir Putin, conform Ziarului de Gardă din Republica Moldova.
După alegerea în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că Rusia trebuie să-şi retragă din Transnistria muniţiile şi trupele din cadrul Grupului Operativ (GOTR), creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria, iar misiunea de pacificare trebuie transformată în una civilă sub egida OSCE. În perioada sovietică, depozitul de la Cobasna era cunoscut ca depozitul nr. 1411 de muniţii de artilerie, reprezentând arsenalul strategic al Districtului militar Sud-Vest al URSS. Dar cea mai mare parte a muniţiilor a fost stocată aici după retragerea trupelor sovietice din fosta Republică Democrată Germană (RDG), Cehoslovacia şi alte ţări din fostul Pact de la Varşovia. Conform cifrelor oficiale, aici ar fi stocate în prezent peste 20.000 de tone de arme şi muniţii.
Editor : Adriana Duțulescu