Putin a promulgat legea care înăsprește pedepsele militare. Soldații care refuză să lupte în Ucraina riscă acum 15 ani de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
soldati rusi in herson
Soldați ruși în Herson-ul ocupat. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă amendamentele legislative ce prevăd pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru militarii care dezertează sau refuză să lupte în perioade de mobilizare, cum este cazul în prezent în urma conflictului cu Ucraina, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Astfel, articolul 333 din Codul Penal rus a fost completat cu un paragraf ce prevede că ''lipsa de la locul serviciului militar fără permisiune, dezertarea cu arme, precum şi dezertarea unui grup în timpul mobilizării sau legii marţiale, în timp de război sau în condiţii de conflict armat va fi sancţionată cu pedeapsă privativă de libertate între 5 şi 15 ani''.

De asemenea, militarii ruşi care se predau voluntar inamicului riscă între 3 şi 10 ani de închisoare, pedepse similare fiind prevăzute pentru refuzul de a îndeplini ordinele primite de comandanţi sau pentru refuzul de a participa la lupte.

Pe de altă parte, amendamentele legislative prevăd că jafurile comise în timp de război sau de conflict armat sunt pasibile de pedepse până la 15 ani de închisoare.

Potrivit Kremlinului, Putin a promulgat de asemenea legea care facilitează dobândirea cetăţeniei ruse pentru străinii care se înrolează pentru cel puţin un an în armata rusă, lege adoptată în contextul în care Rusia caută prin toate mijloacele să recruteze soldaţi care să lupte în Ucraina, ţară care la rândul ei şi-a creat încă de la începutul invaziei ruse, în februarie, o ''legiune internaţională'' pentru combatanţii străini.

Între timp, după ce Putin a anunţat miercuri mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti, cinci deputaţi din partidul său Rusia Unită au cerut să redevină militari activi în armată. ''Am servit în armata sovietică în Polonia. Am fost comandantul echipajului unui tun autopropulsat. Am ieşit din armată cu gradul de maistru militar, acum sunt maior în rezervă. Şi trebuie să-mi fac datoria'', a declarat unul dintre aceşti deputaţi, Oleg Kolesnikov, potrivit CNN.

Pe de altă parte, sâmbătă la prânz au reînceput în mai multe oraşe ruseşti protestele convocate de mişcarea de opoziţie a tinerilor ''Vesna'' împotriva mobilizării şi războiului din Ucraina, relatează agenţia EFE.

Potrivit OVD-Info, un ONG care susţine că ţine o evidenţă a arestărilor la aceste proteste, până ''la ora 12:30 GMT peste 120 de persoane fuseseră arestate deja în 11 oraşe'', printre care Novosibirsk, Tomsk, Habarovsk sau Ivanovo. Noi proteste sunt aşteptate să înceapă de asemenea la Moscova şi Sankt Petersburg.

Erată: Textul și titlul inițial au fost modificate. Militarii ruși care dezertează sau refuză să lupte în perioade de mobilizare riscă între 5 și 15 ani de închisoare, nu 10, așa cum era precizat în știrea inițială.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei